Andrei Postolache, antreprenorul IT care a obtinut locul trei in Iasi: Suntem deschisi la discutii cu Nicusor Dan/ Si participarea la alegerile parlamentare din toamna poate fi unul din scenarii
Antreprenorul din IT Andrei Postolache, candidat independent la Primaria si Consiliul Local Iasi, a fost surpriza placuta a alegerilor locale de ieri. Andrei Postolache sustine ca nu va refuza o colaborare cu partidul lui Nicusor Dan, doar ca mai intai doreste sa poarte un dialog pe aceasta tema, pentru a stabili si sub ce forma se va concretiza colaborarea.
Fondatorul partidului Pentru Iasi, pe listele caruia nu a mai putut candida din cauza unui blocaj politic nedefinitivat inca juridic, a obtinut 13,2% din voturile pentru functia de primar si 13,1% din cele valabil exprimate pentru Consiliul Local. Aproximativ 13.000 de ieseni l-au votat pe Andrei Postolache, un nume nou pe scena politica locala, singurul dintre cei zece candidati la Primaria Iasului care nu a avut un trecut politic pana la aceasta experienta. Postolache si-a manifestat regretul ca nu a putut candida alaturi de echipa sa pe listele Partidului „Pentru Iasi”, deoarece ar fi putut avea patru membri in noul Consiliu Local, dar spune ca si in aceste conditii isi va continua planul politic.
- „Noi vrem sa discutam cu Nicusor si trebuie sa va spun ca asta era si intentia noastra pentru dupa alegeri, sa avem o discutie cu Nicusor Dan si cu altii ca el de prin tara, care intra in categoria oamenilor onesti si curati. Scopul nostru era tocmai de a gasi o forma de colaborare pentru a duce la indeplinire acest tel comun al nostru. Am vazut propunerea lui Nicusor Dan, dar pentru a se concretiza trebuie sa existe un dialog concret. Intre timp, noi continuam demersul pentru a inregistra Pentru Iasi, chiar maine avem termen. Pot fi tot felul de scenarii de colaborare, dar noi suntem deschisi la discutii. Si participarea la alegerile parlamentare din toamna poate fi unul din scenarii. Va dati seama ca ne dorim ca Iasul sa aiba parlamentari buni, onesti, care sa reprezinte orasul”, a explicat Andrei Postolache.
Consilierul local independent Andrei Postolache si-a exprimat regretul ca nu a putut candida la CL alaturi de colegii sai, pe listele partidului Pentru Iasi, dar spune ca nu renunta la inregistrarea acestuia. „Nici nu mai stiu ce sa zic, de vreo patru termene incoace ar fi putut fi pronuntare, dar tot au fost amanari, schimbari ale completului de judecata. Am stat, asa, intr-un fel de mlastina birocratica. Cu alte cuvinte, am putea sau nu sa avem maine pronuntare si sa stim daca inregistram Pentru Iasi. Noi regretam ca s-a intamplat astfel, va dati seama, poate daca am fi candidat ca echipa pe lista am fi obtinut chiar mai multe voturi, ofeream si mai multa incredere iesenilor. Altfel ar fi aratat structura CL in aceasta situatie”, a completat Postolache.
Reamintim ca Nicusor Dan a anuntat, duminica, dupa anuntarea rezultatelor in Capitala, ca Uniunea Salvati Bucurestiul devine Uniunea Salvati Romania si va lupta pentru locuri in Parlament la alegerile parlamentare din acest an. Nicusor Dan a iesit pe locul doi, dupa Gabriela Firea, care a castigat primaria Capitalei. In cursa pentru Bucuresti, USB s-a plasat, de asemenea, pe pozitia a doua, dupa PSD si inainte de PNL.
NOTA: HotNews.ro publica o serie de articole despre candidatii la alegerile locale din mai multe orase, monitorizate in cadrul unui proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer.