Sari direct la conținut

Angajatii CE Oltenia vor fi platiti pentru orele suplimentare efectuate, dupa o decizie a Guvernului

HotNews.ro

Angajatii Complexului Energetic Oltenia vor putea fi platiti pentru orele suplimentare desfasurate, potrivit unei decizii a Guvernului. Suma medie de care beneficiaza personalul muncitor productiv al CE Oltenia implicat in procesul de productie este de cca. 302 lei/luna/salariat pentru intervalul iunie-decembrie 2017, ca urmare a efectuarii de ore suplimentare necesare realizarii productiei suplimentare de carbune si energie, pana la sfarsitul anului.

In total, este vorba despre o suma de peste 25 de milioane de lei, asigurata din veniturile Complexului Energetic Oltenia, informeaza Ministerul Energiei.

Ca urmare a functionarii termocentralelor cu cel putin 7-8 grupuri energetice pana la finalul anului 2017 si pentru asigurarea cererii de carbune de peste 1,9 milioane de tone lunar fata de capacitatea actuala de productie a carierelor din cadrul CE Oltenia de circa 1,63 milioane de tone/luna, la un program de 5 zile/saptamana, este necesara functionarea excavatoarelor din carbune si mixt la un program de 6-7 zile pe saptamana.

In urma functionarii dupa acest program se estimeaza realizarea, in semestrul al doilea al anului 2017, a unei productii suplimentare de cca. 1 milion de tone de carbune, respectiv o productie suplimentara de energie de peste 885.000 MWh.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro