Sari direct la conținut

Angajații Facebook au trimis conducerii o scrisoare în care spun că este anormal ca politicienii să fie lăsați să spună orice vor în rețea

HotNews.ro
Angajații Facebook au trimis conducerii o scrisoare în care spun că este anormal ca politicienii să fie lăsați să spună orice vor în rețea

​Facebook spunea în septembrie că declarațiile politicienilor făcute în rețea nu vor fi supuse proceselor de fact-checking și nu vor fi înlăturate, chiar dacă încalcă regulile de postare stabilite de rețea. Acum, câteva sute de angajați au trimis conducerii o scrisoare în care se spune că nu este normal ca politicienii să fie lăsați să posteze și informații false, fiindcă acest lucru ar fi dăunător companiei, scrie The New York Times.

Nick Clegg, director pentru afaceri globale la Facebook, spunea pe 24 septembrie că nu consideră acceptabil ca la nivel global o companie privată să devină un arbitru pentru declarațiile politicienilor.

Clegg spune că Facebook nu crede că politicienii ar trebui împiedicați să ajungă la publicul țintă prin intermediul rețelei și a repetat un lucru spus de nenumărate ori de cei de la Facebook: nu vrem în niciun fel să ne amestecăm în dezbaterea politică.

Acum, într-o scrisoare semnată de 250 de angajați și adresată lui Mark Zuckerberg și altor șefi – este criticată decizia de a da mână liberă politicienilor și deci de a-i lăsa să spună cam ce vor.

Angajații au spus în scrisoare că în aceste condiții politicienii pot folosi platforma precum o armă și pot răspândi dezinformarea, mai ales că mulți useri au încredere în ce spun politicienii.

Dacă la Google, spre exemplu, au fost mai multe momente în care angajații au protestat vocal, la Facebook se întâmplă mult mai rar și evenimentul este de referință, chiar dacă vorbim de semnăturile a sub 1% dintre cei 35.000 de angajați.

Răspunsul Facebook a fost că apreciază deschiderea angajaților pe subiecte importante, dar spune și că nu va cenzura discursul politic, dar va căuta căi de a crește transparența reclamelor politice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro