Sari direct la conținut

Angela Merkel: Obligatiunile comune pentru zona euro sunt o idee "absolut gresita"

HotNews.ro

Cancelarul german Angela Merkel a respins ideea crearii unor obligatiuni comune pentru zona euro ca o solutie la criza datoriilor suverane, spunand ca „colectivizarea datoriilor” nu ar rezolva problema, potrivit Reuters.

„Euroobligatiunile sunt o idee absolut gresita. Pentru a ajunge la dobanzi comune, este nevoie de niveluri similare de competitivitate, situatii bugetare similare. Nu vom reusi acest lucru prin colectivizarea datoriilor”, a spus Merkel.

Cancelarul german, care se confrunta cu o opozitia in crestere in randul electoratului in ceea ce priveste salvare zonei euro, a declarat ca nu exista un mod rapid si usor de iesire din criza datoriilor, ci doar printr-un proces prin care tarile sa isi puna ordine in politica fiscala.

Aceste declaratii vin dupa ce presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat miercuri ca Comisia Europeana va prezenta in curand variante pentru crearea de obligatiuni comune pentru zona euro. El a mai spus ca singurul mod de a opri ciclul negativ de pe pietele financiare este o integrare mai profunda a pietelor europene.

Jose Manuel Barroso a cerut ca aceasta integrare sa nu vina din partea Germaniei si Frantei, si alte state mai mici sa le urmeze, ci prin ceea ce oficialii UE numesc „metoda comunitara”, unde Bruxellesul are initiativa.

Din ce in ce mai multi investitori si politicieni sunt de parere ca crearea unor obligatiuni comune pentru zone euro este cea mai buna cale pentru a iesi din criza datoriilor, deoarece ar asigura pietele ca economiile mai puternice din Europa isi asuma responsabilitatea pentru statele mai slabe.

Germania, cel mai mare contribuabil la pachetele de salvare ale statelor cu probleme, se opune insa acestei idei si sustine ca masura ar creste costurile de indatorare ale tarilor puternice, iar statele cu deficite publice ridicate nu ar mai avea o motivatie pentru a-si redresa finantele publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro