Sari direct la conținut

Angela Merkel se opune unor noi masuri de stimulare a cresterii economice

HotNews.ro

Cancelarul german Angela Merkel si-a reiterat marti opozitia cu privire la noi masuri de stimulare a cresterii economice, spunand ca „este o idee proasta sa lupti cu datoriile cu noi datorii”, potrivit AFP. Statele Unite au solicitat in repetate randuri statelor europene sa adopte masuri de stimulare a economiilor lor, insa Germania a aratat o opozitie puternica, subliniind necesitatea redresarii finantelor publice.

Ea a mai spus ca deficitele si datoriile ridicate din unele state, in special din zona euro si Statele Unite, sunt sursa crizei actuale, care este descrisa de cancelarul german ca a „treia faza” a crizei financiare si economice care a inceput in 2008.

„Aceasta nu este o criza a monedei euro, este o criza a datoriilor”, a spus Angela Merkel in cadrul unei intrevederi cu producatorii germani, precizand ca modul in care este condusa economia se schimba profund.

Totodata, ea si-a exprimat „cel mai mare respect” pentru Grecia, care a lansat un program ambitios de reforma pentru a elimina amenintarea falimentului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro