Sari direct la conținut

ANI: Fostul presedinte CNA Rasvan Popescu, in conflict de interese; Christian Mititelu, membru CNA, aflat in stare de incompatibilitate

HotNews.ro
Rasvan Popescu, fost presedinte CNA, Foto: AGERPRES
Rasvan Popescu, fost presedinte CNA, Foto: AGERPRES

Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul lui Christian Mititelu, membru al Consiliului National al Audiovizualului, si incalcarea regimului juridic al conflictului de interese de natura penala de catre Rasvan Popescu, fost Presedinte al CNA, se arata intr-un comunicat ANI.

Comunicatul ANI arata ca:

1) MITITELU CHRISTIAN s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 4 noiembrie 2008 – 15 decembrie 2012, intrucat a exercitat, simultan, atat functia de Presedinte si, ulterior, pe cea de Vicepresedinte al Asociatiei „Alianta Civica”, cat si calitatea de membru al C.N.A. (asimilata functiei de secretar de stat). Conform prevederilor legale, „calitatea de membru al Consiliului este incompatibila cu functiile publice sau private, cu exceptia celor didactice, daca nu dau nastere unor conflicte de interese”.

Astfel, MITITELU CHRISTIAN nu a respectat dispozitiile art. 12, alin. (5) din Legea nr. 504/2002, potrivit carora „Membrii Consiliului care, in momentul numirii, se afla in una dintre situatiile prevazute la alin. (2) – (4) au la dispozitie un termen de cel mult 3 luni pentru renuntarea la calitatea sau la actiunile respective, perioada in care nu au drept de vot in Cadrul Consiliului” si ale art. 99, alin. (1), lit. j) din Legea nr. 161/2003, potrivit carora „Persoanelor care exercita urmatoarele demnitati publice si functii publice de autoritate din cadrul autoritatilor si institutiilor aflate exclusiv sub control parlamentar […] membrii Consiliului National al Audiovizualului li se aplica dispozitiile art. 72 si regimul incompatibilitatilor […] pentru ministri si, respectiv, secretari de stat, precum si incompatibilitatile prevazute in legi speciale”.

2) POPESCU RASVAN a incalcat regimul juridic privind conflictul de interese in materie penala, intrucat, in calitate de membru al C.N.A. (mandatele 2006 – 2012, 2012 – 2018), respectiv, de Presedinte al C.N.A. (29 iunie 2007 – 19 decembrie 2012), in exercitarea atributiilor de serviciu, a solutionat cereri si a participat la luarea unor decizii in urma carora s-au acordat autorizatii de licenta audiovizuala pentru S.C. PRO TV S.A. De asemenea, POPESCU RASVAN s-a aflat in relatii comerciale si a beneficiat de foloase patrimoniale in cuantum de 15.000 Euro de la S.C. MEDIA PRO PICTURES S.A.

Din activitatea de evaluare, a rezultat faptul ca atat PRO TV S.A., cat si MEDIA PRO PICTURES S.A. (societate comerciala din partea careia POPESCU RASVAN a realizat beneficii materiale in cuantum de 15.000 Euro) au acelasi actionar, si anume CME Investments B.V.

Astfel, POPESCU RASVAN nu a respectat dispozitiile art. 2531, alin. (1) din Codul Penal al Romaniei, potrivit carora „Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o functie publica pe durata maxima”.

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea verificarii indiciilor privind savarsirea de catre POPESCU RASVAN a infractiunii de conflict de interese.

Persoanele evaluate au fost informate despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza de a fi asistate sau reprezentate de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. POPESCU RASVAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere scris in exercitarea dreptului la aparare.

„Persoana […] fata de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica […] pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro