Sari direct la conținut

ANM: Secetă moderată, puternică şi extremă în majoritatea zonelor agricole

HotNews.ro
ANM: Secetă moderată, puternică şi extremă în majoritatea zonelor agricole

Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se va menţine în majoritatea zonelor agricole pe parcursul următoarelor zile, pe fondul temperaturilor maxime ridicate ale aerului, ce vor ajunge şi la 37 de grade Celsius, se arată în prognoza de specialitate a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 7 – 13 august, potrivit Agerpres.

Din punct de vedere termic, în acest interval se va menţine o vreme caldă în majoritatea regiunilor agricole şi chiar caniculară în zonele sudice şi estice. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 18 şi 31 de grade, abaterile termice pozitive fiind de până la 7 grade, în cea mai mare parte a ţării.

În majoritatea zonelor de cultură, maxima aerului va fi cuprinsă între 25 şi 37 de grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între 10 şi 24 de grade.

Sub aspect pluviometric, se întrevăd ploi locale sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, iar izolat vor fi condiţii de producere a grindinei.

Conform specialiştilor, în cultura de porumb neirigat, conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0 – 100 cm va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă) în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei şi Olteniei, local în nordul, nord-vestul şi vestul Banatului, centrul, izolat sudul Transilvaniei şi al Crişanei.

De asemenea, în Maramureş, pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania, Crişana, izolat în nord-vestul şi vestul Moldovei, nord-vestul şi estul Munteniei, nordul Olteniei, nord-estul Banatului, rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare şi apropiate de optim.

În acest context şi pe fondul temperaturilor maxime ridicate din aer de la suprafaţa solului se vor înregistra în continuare ofilirea temporară şi răsucirea aparatului foliar în orele de amiază la prăşitoare, uscarea frunzelor bazale, starea de vegetaţie a culturilor depreciindu-se treptat, în special pe terenurile afectate de fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate.

La floarea-soarelui va fi posibilă finalizarea fazei de înflorire (100%), culturile aflându-se predominant la maturitate ceară (10-100%), precum şi maturitate deplină (10-60%), în special în semănăturile efectuate în perioada optimă şi pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului.

Totodată, cultura de porumb se va afla la înflorirea paniculului (60-100%) şi mătăsire (50-100%), maturitate în lapte şi ceară (10-100%), îndeosebi la hibrizii extra-timpurii şi timpurii, iar la sfecla de zahăr se va înregistra creşterea intensă a rădăcinii în grosime şi greutate, în timp ce cartoful va parcurge creşterea tuberculilor şi uscarea vrejilor, local fiind posibilă declanşarea maturităţii tehnologice la soiurile de vară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro