Sari direct la conținut

ANPC controlează comerțul cu legume și fructe, amenzi de 1,7 milioane lei

HotNews.ro
ANPC controlează comerțul cu legume și fructe, amenzi de 1,7 milioane lei

În cursul acestei săptămâni, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au demarat a doua etapă a campaniei naționale de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete, potrivit Mediafa.

În perioada 18.02-28.02.2019, în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti, au fost controlaţi 1.124 operatori economici, din care la un număr de 654 (58%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare și a fost verificată o cantitate de 623 tone de fructe şi legume proaspete, din care 177 tone ( 28,4 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 7.691 kg fructe şi legume, în valoare de 36.355 lei, ca produse improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a circa 61 tone fructe şi legume în valoare de 232.679 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 920 sancţiuni contravenţionale dintre care 496 avertismente şi 424 amenzi contravenţionale în valoare de 1.750.800 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Conform Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 420/2008 privind stabilirea atribuţiilor Inspecţiei de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor, art. 5 (6): „Comercianţii care deţin legume şi fructe proaspete, pentru care sunt adoptate standarde de comercializare (mere, citrice, kiwi, salată, piersici şi nectarine, pere, căpşune, ardei gras, struguri de masă, tomate), nu pot să expună aceste produse spre vânzare, nu pot să le pună în vânzare, să le vândă, să le livreze sau să le comercializeze în orice alt mod pe piaţa internă decât dacă acestea sunt conforme cu prevederile standardelor respective şi sunt direct responsabili de respectarea acestor norme”.

Conform Regulamentului UE nr. 543/2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte sectorul fructelor şi legumelor şi sectorul fructelor şi legumelor prelucrate, art. 3, fructele şi legumele care nu fac obiectul unui standard de comercializare specific trebuie să se conformeze standardului de comercializare general (ale cărui cerinţe sunt prevăzute la articolul 113a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007

Controalele desfăşurate au depistat legume și fructe nesortate, cu porțiuni alterate, consistență moale, deshidratate, afectate de putregai, cu tăieturi, citrice – mandarine, grapefruit alb, clementine – care prezentau modificari organoleptice de culoare, consistență, alterate, improprii consumului uman, în judetele Dolj, Olt și Mehedinți.

Au fost constatate abateri privind comercializarea de banane, clementine, pepene verde, pomelo, sfeclă roșie, păstârnac, roșii și roșii-cherry, cartofi albi, rodii, mere roșii și verzi, gutui, ceapă, clementine, kiwi, usturoi, varză, cartofi dulci, avocado, lămâi, dovlecei, ardei gras, ridichi roșii cu modificări organoleptice de textură, cu pete de mucegai, cu părți moi cu pete necorespunzătoare, nesortate, pe alocuri încolțite, în județele Vâlcea, Cluj, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș, Suceava, Mureș, Brașov, Brăila, Constanța, Galați, Bacău, Călărași, Giurgiu, Prahova și Vaslui.

În Municipiul Bucureşti, la magazinele de tip supermarket-hipermarket, s-au identificat la comercializare pere lovite și deshidratate, ceapă uscată și usturoi încolțite, cartofi deshidratați, portocale cu grad diferit de coacere și atinse de mucegai, banane moi din cauza gradului ridicat de coacere, ridichii negre deshidratate, clementine, mandarine și nectarine cu consistență moale din cauza gradului sporit de coacere, struguri cu boabe putrezite, cartofi noi vrac calitatea I, origine Egipt care la examenul organoleptic prezentau exemplare atacate de mucegai și putregai, secționate, cu mărimi diferite nespecifice calității I, spanac calitatea I, origine România, ambalat, care la controlul organoleptic prezenta grad de deshidratare avansat și culoare modificată până la verde deschis-gălbui, lămâi vrac calitatea I, care la examenul organoleptic prezentau lovituri mecanice și zone cu o consistență deosebit de moale și, respectiv, zone atacate de mucegai și exemplare deshidratate, urzici calitatea I, produse preambalate care prezentau la examenul organoleptic culoare modificată până la galben deschis și grad avansat de ofilire, tomate – roșii cherry cu pulpă moale, suprafață crapată cu scurgeri de suc, comercializate vrac.

În timpul acțiunilor de control, au fost constatate, în ceea ce privește condițiile de expunere ale legumelor și fructelor proaspete, următoarele aspecte, în marile lanțuri de magazine din județele Bihor, Timiș, Teleorman, Iași: lipsa monitorizării temperaturilor din spaţiile de păstrare frigorifice, expunerea la comercializare a unor legume depreciate calitativ, cu urme de îngheţ, cartofi depozitaţi necorespunzătoar lângă un perete cu mucegai, ”Portocale de suc” la plasă de 2 kg, fără a prezenta informații cu privire la cantitatea netă, iar ananasul originar din Costa Rica era depozitat la o temperatură ambientală de 17,9 grade Celsius, în condiţiile în care producătorul recomandă o temperatură de depozitare de 7-10 grade Celsius, morcovi calitatea I, preambalați în pungi cu o greutate de 1 kg, origine România, care prezentau ambalaje depreciate (pungi rupte).

S-a constatat comercializarea de produse cu data durabilității minimale/data limită de consum depașită în județele Mehedinți și Vaslui.

25,55 % din cantitatea de fructe şi legume controlată prezenta deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorectă şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.

Conform Ordinului MADR nr. 420/2008 privind stabilirea atribuţiilor Inspecţiei de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor, Art. 11. (1): Informaţiile solicitate în mod special prin standardele de comercializare trebuie să fie prezentate în mod lizibil şi vizibil pe una dintre părţile ambalajului, fie imprimate direct pe colet, astfel încât să nu poată fi şterse, fie pe o etichetă care este parte integrantă din ambalaj sau bine ataşată acestuia, şi sunt următoarele: ambalatorul/expeditorul; produsul; specia sau soiul (dacă este cazul); ţara de origine; categoria de calitate; calibrul (dacă este cazul); marca oficială de control (opţional).

Produsele pot fi prezentate de comerciantul en detail şi neambalate, cu condiţia ca acesta să expună, alături de produsele aflate la vânzare, un anunţ vizibil şi lizibil, care să indice informaţiile specifice prevăzute în standardele de comercializare cu privire la denumire, ţara de origine a produsului şi clasa de calitate din care acesta face parte. În urma acțiunilor de control s-au constatat abateri, din punctul de vedere al etichetării corecte la varză, mere, cartofi albi și rosii, portocale preambalate la 1 kg, kiwi, ciuperci, în județul Mehedinți.

Informaţii eronate privind soiul, calitatea şi ţara de origine a unor produse expuse la comercializare s-au constatat în județele Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Bistrița Năsăud, Bihor, Hunedoara, Neamț, Mureș, Alba, Galați, Constanța. Olt, Timiș, Bacău, Teleorman, Gorj, Dolj, Mehedinți, Călărași, Ialomița, Harghita, Botoșani, Argeș, Prahova, Arad, Caraș Severin, Cluj, Vâlcea, Buzău, Tulcea, Vaslui, Maramureș, Brașov și Municipiul București.

Lipsa traducerii în limba română a informaţiilor de pe etichete a fost constatată în județele Satu Mare, Mureș, Ialomița, Vaslui, Bistrița Năsăud și Hunedoara.

Abateri privind desfășurarea promoțiilor publicitare și practici incorecte privind afișarea prețurilor în magazine s-au constatat în hipermarketurile din județele Satu Mare, Arad, Alba, Galați.

Lipsa afișării prețului pe produs și/sau a prețului pe unitate de măsură sau neafișarea acestora în mod vizibil sau chiar deloc, pentru fructele și legumele comercializate, s-au înregistrat în județele Caraș Severin, Timiș, Iași, Alba, Dâmbovița, Hunedoara, Giurgiu, Bihor, Vaslui, Botoșani, Dolj, Gorj, Vâlcea, Cluj, Satu Mare, Maramureș, Arad, Suceava, Neamț, Sibiu, Vrancea, Bacău, Călărași, Ialomița, Teleorman și Ilfov.

Operatorii economici în a căror activitate, în domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete în marile lanțuri de magazine de tip hipermarketuri şi supermarketuri, depozite şi pieţe en-gros, au fost depistate abateri, vor rămâne sub atenta supraveghere a comisarilor ANPC și în continuare pentru a remedia neregulile constatate și pentru a nu le mai repeta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro