Sari direct la conținut

ANRE are in vedere o scadere a pretului gazelor naturale

HotNews.ro

Pretul gazelor naturale nu va fi majorat la 1 aprilie, iar din trimestrul al treilea se are in vedere chiar o ieftinire, a declarat marti presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, Petru Lificiu, informeaza NewsIn.

Presedintele ANRE a declarat ca are in vedere gasirea unor solutii pentru temperarea cresterii pretului gazelor naturale printr-o analiza atenta a costurilor fixe pe intreg lantul de la productie, transport, distributie si furnizare:

Pretul va ramane nemodificat la 1 aprilie si urmarim o ieftinire a gazelor naturale incepand din trimestrul al treilea al acestui an. Justificarea, fundamentarea cresterii de preturi si tarife este foarte complexa si de aceea consider ca impreuna cu expertii ANRE vom gasi solutii sa temperam aceasta dorinta de a creste profiturile pe tot lantul energetic, a declarat presedintele ANRE.

Controlul va fi strict in privinta costurilor pe care operatorii din piata sustin ca le au cu investitiile. Experti din piata, spune Lificiu, i-au semnalat faptul ca exista companii care au asa numite „bugete masca” menite sa ascunda faptul ca banii nu sunt directionati catre investitii reale care aduc dezvoltare, ci catre lucrari de intretinere.

Vom controla cu foarte mare atentie planurile de investitii si costurile care se propun de catre lantul acesta producator-transportator-distribuitor si furnizor pentru a se vedea daca intr-adevar se confirma aceste investitii. Se fac niste bugete masca, care fara sa reduca valorile prea mult, cateodata deloc, contin lucrari de mentenanta deghizate in achizitii si nu proiecte sau lucrari importante la cheie atat de necesare. In ceea ce priveste o eventuala modificare a pretului energiei electrice de la 1 aprilie, exista anumite costuri care ar trebui reconsiderate, a mai spus Petru Lificiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro