ANRE: Complexul Energetic Oltenia a prezentat pe bursa energiei oferte care cuprind clauze discrimintatorii, preturi si perioade contractuale distorsionate, incalcand prevederile contractuale
Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a aplicat sanctiuni Complexului Energetic Oltenia pentru prezentarea pe bursa energiei OPCOM a unor oferte care incalca prevederile legale in vigoare, se arata intr-un raspuns al institutiei transmis la solicitarea HotNews.ro. Ofertele CE Oltenia cuprind informatii distrosionate legate de preturi si durata contractuala. De asemenea, clauzele contractuale sunt discriminatorii deoarece se adreseaza unui numar redus de participanti pe piata. In plus au fost clauze contractuale de conditionare a vanzarii de realizarea exporturilor. HotNews.ro a ridicat recent mai multesemne de intrebare legate de modul in care CE Oltenia tranzactioneaza energie pe OPCOM.
Potrivit ANRE, Directia Generala Piata de Energie Electrica a inaintat Directiei Generale Control cinci note de sesizare in vederea sanctionarii CE Oltenia, toate acestea avand ca obiect activitatea desfasurata de societate pe Piata Centralizata a Contractelor Bilaterale(PCCB). Directia generala de control a ANRE a analizat patru din cele cinci note, din care pentru doua au fost aplicate sanctiuni, pentru celelalte doua fiind intocmite documentele in vederea sanctionarii, conform prevederilor legale in vigoare.
„In calitate de participant la Piata Centralizata a Contractelor Bilaterale de energie electrica(PCCB), CE Oltenia a solicitat Operatorului PCCB -S.C. OPCOM S.A. inregistrarea in vederea tranzactionarii, a unor oferte de vanzare cu pret minim si a contractelor de vanzare-cumparare aferent, ce cuprind informatii care induc semnale de pret si de durata contractuala distorsionate, clauze contractuale discriminatorii care se adreseaza unui nr. redus de participanti la piata, precum si clauze contractuale de conditionare a vanzarii de realizarea unui export, incalcand prevederile legale in vigoare”, precizeaza ANRE.
- CE Oltenia contesta sanctiunile ANRE
Reprezentantii CE Oltenia sustin ca ofertele de vanzare au respectat prevederile articolelor din Legea Energiei nr.123/ 2012, procedurile si regulamentele emise de ANRE, respectiv pretul din ofertele CE Oltenia a fost fixat, iar cantitatile au fost bine definite. „Regulamentul care stabileste obligativitatea de a oferta doar cantitati fixe va intra in vigoare incepand cu 01 ianuarie 2015, conform Ordinului ANRE nr.78 / 14 august 2014. CE Oltenia a contestat in instanta decizia ANRE. Daca ofertele nu ar fi fost conforme cu procedurile si cu Regulamentul privind cadrul organizat de tranzactionare a contractelor bilaterale de energie electrica, ar fi fost respinse de OPCOM, asa cum s-a intamplat in 2013, cand nu fusese specificat in text ca puterea minima este ferma. In ultimii 5 ani, acest gen de contracte a fost practicat pe scara larga de foarte multi producatori, flexibilitatea fiind un atu folosit nu numai de fostele complexuri energetice care intra astazi in componenta CE Oltenia. Niciunul dintre acestia nu a fost vreodata amendat, din acest motiv”, mai arata CE Oltenia intr-un comunicat de presa.
Citeste si:
- Gigantul energetic CE Oltenia si Guvernul: O poveste despre presiuni sociale, facilitati guvernamentale, ineficienta si vanzari sub pretul de productie
- Doi oameni cheie in sectorul energetic romanesc raman pe functii in ciuda problemelor penale pe care le au
ANRE a aplicat, intr-o jumatate de an, sanctiuni de 8,7 milioane de lei in sectorul energetic
Activitatea de control si protectie a consumatorilor de energie desfasurata de ANRE in baza atributiilor stabilite prin lege se realizeaza, in principal, prin control teritorial, solutionarea petitiilor si neintelegerilor precontractuale, de regula, conform unui program anual de control aprobat, precizeaza ANRE. Activitatea de control se desfasoara prin intermediul a 10 Oficii Teritoriale (Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj, Craiova, Constanta, Galati, Iasi, Targu Mures si Sibiu) si a Serviciului Controlul Respectarii Reglementarilor.
Actiuni de control programate in 2013 au fost in numar de 866, iar pentru anul 2014 au fost programate un numar de 820. In anul 2013 au fost realizate mai multe controale decat cele prevazute in program, situatie survenita in urma Notelor de control si necesitate primite din partea departamentelor de specialitate din cadrul ANRE. Ca urmare a acestui fapt, actiunile de control realizate in 2013 au fost in numar de 1267, din care 993 controale la societati efectuate de catre Directia control teritorial si 274 note de sesizare, intocmite de catre compartimentele cu atributii de supraveghere din ANRE, pentru care Directia control teritorial a aplicat sanctiuni contraventionale, mai arata ANRE.
Cuantumul sanctiunilor aplicate a fost de 7.422.700 lei in 2013 si in anul 2014 semestrul I de 8.770.000 lei. Au fost vizati de controale atat operatori economici din domeniul energiei electrice, cat si din domeniul gazelor naturale. Pe langa producatori, distribuitori si furnizori, mai sunt controlati si mari consumatori de energie (operatori economici care consuma anual o cantitate de energie mai mare de 1000 tone echivalente petrol) si autoritati publice locale.
Operatorii economici la care se fac controale sunt alesi din bazele de date ale institutiei, cu o periodicitate de 2 ani sau la propunerea altor departamente din cadrul ANRE