Sari direct la conținut

ANRE obligă prosumatorii să-și instaleze un al doilea contor, considerat inutil de către aceștia

HotNews.ro
Panouri fotovoltaice, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com
Panouri fotovoltaice, Foto: Manfredxy | Dreamstime.com

Toți prosumatorii vor trebui să-și instaleze, conform unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), un contor suplimentar, care ar urma să măsoare consumul de energie din producția lor proprie. În replică, prosumatorii spun că toate acele date sunt deja înregistrate de contorul pe care îl au acum, iar noile echipamente, care ar costa peste 100 de milioane de euro, sunt inutile și vor duce la scumpirea facturilor pentru toți românii.

„Cu toate că „taxa pe soare” (taxa pe energia consumată din producția proprie – n.r.) a fost abrogată conform OUG 32/2024, ANRE continuă să solicite instalarea celui de-al doilea contor pentru prosumatori. Costul acestor contoare suplimentare inutile a fost estimat de APCE la 100 milioane de euro, valoare care include echipamentul, montajul și software-ul (estimat pentru 200.000 de prosumatori)”, se arată într-un comunicat al Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE).

Potrivit asociației, ANRE recunoaste în scris faptul că aceste 100 milioane de euro vor fi suportate de toți consumatorii și prosumatorii din România prin tariful de distribuție.

„România nu are în acest moment o rețea energetică smart (smart-grid) pentru că acest lucru înseamnă instalarea de contoare inteligente la toți consumatorii din România. În loc să instaleze contoare acolo unde este nevoie, ANRE irosește 100 milioane de euro și instalează câte două contoare inteligente la fiecare prosumator”, precizează asociația.

În opinia prosumatorilor, ANRE dorește să contorizeze această energie pentru raportarea în fața organismelor europene.

„ANRE și Ministerul Energiei doresc să prezinte rezultatele investițiilor făcute de prosumatori, multe din fonduri proprii, ca realizări ale statului român. În loc să facă investiții serioase în infrastructură, ANRE și Ministerul Energiei doresc să acopere lipsa de realizări prin această contorizare, chiar dacă asta înseamnă să plătim 100 milioane de euro pentru nimic”, se mai arată în comunicatul APCE.

ANRE: Costurile cu montarea noilor contoare vor fi incluse în tarifele de distribuție

HotNews.ro i-a întrebat pe reprezentanții ANRE de ce este nevoie de acest contor suplimentar.

„În perspectiva creșterii numărului de prosumatori, a capacității instalate a acestora, dar și inerenta integrare a prosumatorilor în comunitățile de energie, funcționalitatea contorului de măsurare a energiei electrice produse va asigura:

  • date necesare cunoașterii exacte a valorii energiei electrice produse, dar și a consumului asigurat de producția locală;
  • prin centraliarea acestor date va fi posibilă o raportare corectă și precisă a îndeplinirii țintelor angajate de către România;
  • asigurarea unor funcționalități necesare îndeplinirii standardelor aferente serviciilor de transport și distribuție energie electrică;
  • implementarea seviciilor de flexibilitate furnizate de operatorii de rețea, prevăzute în reglementările europene și în legislația internă;
  • asigurarea rezilienței rețelelor electrice de distribuție la care se racordează prosumatorii”, a răspuns instituția.

Aceste contoare vor fi instalate din fondurile companiilor de distribuție, însă vor fi recunoscute în tarifele de distribuție (pe care le plătesc toți consumatorii – n.r.), a mai precizat ANRE.

Totodată, întrebați care sunt alte țări europene unde prosumatorii și-au instalat al doilea contor, reprezentanții ANRE au precizat că nu dețin aceste date.

Prosumatorii spun că ANRE invocă eronat directivele europene

Introducerea contoarelor inteligente este prevăzută de Directiva europeană 2019/944, se mai arată în răspunsul ANRE.

Pe de altă parte, reprezentanții prosumatorilor susțin că această directivă se referă la obligația de instalare a contoarelor inteligente primare (de la poartă), pe care ar trebui să le aibă toți consumatorii, nu se referă la contoarele pentru prosumatori.

Ei acuză ANRE că invocă directivele europene pentru decizii „discutabile”:

„Atragem atenția că folosirea cu „rea-credință” sau interpretarea greșită a unor directive europene generează în societate un sentiment anti-european care poate avea consecințe grave.

Nu există directive europene care să oblige instalarea celui de-al doilea contor și din informațiile APCE nu există o altă țară în Europa care să solicite dubla contorizare.

A.P.C.E. solicită:

  • Eliminarea obligativității instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori.
  • Interpretarea corecta si nepărtinitoare a legislației europene aflata in vigoare”.

În prezent, în România sunt peste 120.000 de prosumatori și, până la finalul anului, ANRE estimează că numărul lor va crește la 200.000.

Sursa foto: Dreamstime

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro