ANRE: Oferta Hidroelectrica nu este ilegală sau discriminatorie / Autoritatea cheamă furnizorul de energie la discuții pe tema prosumatorilor

Furnizorii sunt liberi să-și stabilească singuri preţul la care vând electricitate clienţilor, iar oferta Hidroelectrica nu este ilegală sau discriminatorie, se arată într-un răspuns al ANRE, la solicitarea HotNews.ro. Aceasta după ce Asociația Prosumatorilor a acuzat Hidroelectrica de practicarea unor prețuri discriminatorii, întrucât cumpără energia cu preț mic de la prosumatori și o vinde aproape dublu celorlalți consumatori. Totuși, ANRE spune că a chemat Hidroelectrica la discuții pe tema prosumatorilor.
Recent, Hidroelectrica trimis notificări consumatorilor din portofoliul său, prin care îi anunța că prețul se majorează cu 60%, la 0,45 lei pe kWh. În același timp, prețul pentru clienții care sunt și prosumatori este de 0,28 lei pe kWh.
Acest lucru a determinat Asociația Prosumatorilor să acuze compania de practici ilegale și discriminatorii, acuzând-o că achiziționează energie ieftină produsă de prosumatori, pe care o vinde ulterior în piață la preț dublu.
„Legislația primară și secundară în vigoare nu conține prevederi care să interzică furnizorilor de energie electrică elaborarea de oferte-tip de furnizare a energiei electrice specifice pentru anumite categorii de clienți finali, în speța de față pentru cei care dețin și calitatea de prosumator”, se precizează în răspunsul ANRE la solicitarea HotNews.ro.
Autoritatea de Reglementare în Energie nu poate interveni în stabilirea prețului de furnizare
În ceea ce privește prețul din ofertele de furnizare a energiei electrice, Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:
- art. 23 alin. (1) – „Pe piaţa de energie electrică tranzacţiile comerciale se fac angro sau cu amănuntul, iar preţurile se formează în baza cererii şi ofertei, ca rezultat al unor mecanisme concurenţiale”;
- art. 23 alin. (8) – „Pe piaţa cu amănuntul, furnizorii vând energie electrică clienţilor finali prin contracte bilaterale, la preţuri negociate sau stabilite prin oferte-tip”;
- art. 52 alin. (2) – „Furnizorii sunt liberi să stabilească preţul la care furnizează energia electrică clienţilor, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de prezenta lege”.
Prin urmare, ANRE nu poate interveni în stabilirea prețului de furnizare a energiei electrice, preţurile formându-se în baza cererii şi ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurenţiale.
„În același timp, cu privire la caracterul discriminatoriu al unei oferte, precizăm faptul că, în opinia noastră, aceasta nu poate fi considerată discriminatorie dacă se aplică tuturor clienților finali care se încadrează în criteriul/categoria definit/definită pentru a beneficia de respectiva ofertă”, spun reprezentanții ANRE.
ANRE a chemat Hidroelectrica la discuții privind viitorul prosumatorilor în portofoliul acestei companii
În plus, Hidroelectrica respectă și prevederea din lege care spune că prețul la care un furnizor cumpără energia unui prosumator trebuie să fie egal cu prețul la care îi furnizează energie.
De asemenea, preţurile energiei electrice pentru furnizare comunicate de către Hidroelectrica se menţin sub plafoanele stabilite de autoritățile competente, conform legislației aplicabile.
„Având în vedere cele exprimate mai sus, apreciem că oferta societății SPEEH Hidroelectrica S.A. aflată în discuție nu poate fi considerată ilegală sau discriminatorie în condițiile expuse mai sus.
Nu în ultimul rând, Președintele ANRE George Niculescu și-a exprimat dorința ca, cel târziu săptămâna viitoare, să poarte o discuție cu conducerea Hidroelectrica, pentru a înțelege care sunt previziunile companiei în legătură cu ponderea prosumatorilor în portofoliul de clienți ai societății”, au completat oficialii ANRE.