Sari direct la conținut

ANRE: Pretul electricitatii va fi mentinut pana la 1 ianuarie 2011, dar la gaze poate fi o scumpire

HotNews.ro

Pretul electricitatii va fi mentinut pana la 1 ianuarie 2011, iar cel al gazelor nu va fi majorat cu siguranta la 1 aprilie, dar in cursul anului ar putea fi indexat cu inflatia pe 2009, a declarat, marti, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, potrivit Mediafax.

„In aprilie pretul gazelor sigur nu va creste, dar mai tirziu cred ca va trebui sa facem o indexare cu inflatia pe 2009. La energie pretul sigur nu va creste pana la 1 ianuarie 2011”, a spus Lificiu, prezent la o conferinta organizata de Asociatia Patronala a Investitorilor Italieni din Romania.

Banca Nationala a Romaniei ia in calcul, in scenariul de baza privind prognoza de inflatie prezentat la inceputul lunii februarie, o crestere a tarifelor in acest an de 5% la gaze, 4% la electricitate si 5,2% la energie termica, cu exceptia ultimei categorii celelalte scumpiri fiind cu mult peste estimarile anterioare realizate de banca centrala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro