Sari direct la conținut

Antena 1 suspendă emisia azi, pentru 10 minute – sancțiune CNA

HotNews.ro
Acces direct, emisiune Antena 1, Foto:
Acces direct, emisiune Antena 1, Foto:

Postul Antena 1 va suspenda joi emisia, timp de 10 minute, de la ora 19.00, din cauza derapajelor din emisiunea „Acces Direct” în care a fost tratat cazul celor doi gemeni care au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti. Decizia a fost luată de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

În 30 septembrie, CNA a hotărât sancţionarea postului Antena 1, ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite, pentru şapte ediţii ale emisiunii „Acces direct”, difuzate în perioada 6 – 14 septembrie, în care a fost tratat cazul gemenilor decedaţi după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti.

  • „Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (1) şi art. 32 alin. (1), (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi ţinând cont de gravitatea faptei, de audienţa înregistrată şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an (conform art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului), CNA a decis sancţionarea postului Antena 1 cu obligaţia de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare”, preciza CNA, conform Agerpres.

Art. 95 din Legea audiovizualului prevede obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10 numai textul deciziei de sancţionare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro