Antena 2, amendata cu 2.500 de lei pentru afacerea Mihaela Radulescu
CNA a decis, marti, sanctionarea postului Antena 2 cu o amenda de 2.500 lei pentru emisiunea „Scoala vietii”. Chiar daca postul si-a cerut scuze public si a suspendat emisiunea care a prezentat o imagine de campanie trucata a Mihaelei Radulescu, fara sa verifice sursa, presedintele CNA, Rasvan Popescu, considera ca institutia este obligata sa ia masuri atat timp cat este vorba de o televiziune care a incalcat legislatia audiovizuala.
In opinia membrilor CNA, realizatorii emisiunii „Scoala vietii” au incalcat dreptul la propria imagine prevazut in codul audiovizual, precum si legea audiovizuala referitoare la protectia minorilor, prin folosirea unui limbaj neadecvat la ora 17:00. Prin urmare, avand in vedere alte trei somatii pe care postul Antena 2 le primise pana in prezent, membrii CNA au votat in unanimitate sanctionarea postului cu o amenda de 2.500 lei.
„Chiar daca este o greseala si postul si-a cerut scuze, este un post de televiziune si suntem obligati sa luam o masura. Totusi este vorba de o greseala inadmisibila”, a argumentat Rasvan Popescu decizia Consiliului.
„Principala eroare a fost a producatoarei, care nu s-a gandit niciun moment ca imaginea a fost trucata”, a precizat si reprezentantul departamentului juridic al Antenelor, Cristina Bachmeier, prezenta la sedinta CNA. Potrivit acesteia, postul nu a luat, inca, o decizie referitoare la reluarea emisiunii.
La randul sau, Gelu Trandafir, membru CNA, a solicitat colegilor sa dea dovada de corectitudine si constanta in deciziile de sanctionare a posturilor, aducand in discutie cazul lui Horia Roman Patapievici care a solicitat interventia CNA pentru neacordarea dreptului la replica si dezinformarea publicului in ceea ce il priveste, in emisiunile „In gura presei” si „La ordinea zilei” difuzate de Antena 3. La acea vreme, din lipsa de cvorum, Consiliul nu a formulat nicio sanctiune la adresa postului Antena 3, insa a solicitat postului sa acorde presedintelui ICR dreptul la replica.
CNA a decis, printre altele, sa invite in sedinta publica de marti, 23 septembrie, reprezentantii consortiului Antena1/RCS&RDS pentru evaluarea situatiei privind difuzarea meciurilor din Liga 1.