Antena 3 a pierdut un proces cu Oana Schmidt Haineala si trebuie sa plateasca daune de 10.000 de euro / Decizia e definitiva
Antena 3 a pierdut definitiv un proces cu fostul sef al Consiliului Suprem al Magistraturii Oana Schmidt Haineala. Curtea de Apel Bucuresti a decis ca Antena 3 trebuie sa-i plateasca Oanei Schmidt Haineala daune morale de 10.000 de euro, anunta Pagina de Media.
Procesul a fost intentat de Haineala in martie 2013, iar un an mai tarziu Tribunalul Bucuresti a decis in favoarea fostei sefe CSM.
Atat Antena 3, cat si Oana Schimdt Haineala au contestat decizia Tribunalului la Curtea de Apel. Recent instanta a decis, definitiv, respingerea ambelor solicitari si sa mentina decizia initiala a Tribunalului Bucuresti, potrivit site-ului specializat Pagina de Media.
Decizia Tribunalului Bucuresti, ramasa neschimbata dupa ce a fost atacata la Curtea de Apel:
„Admite in parte actiunea. Obliga pe parata la plata, catre reclamanta, a sumei de 10 000 Euro, cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral. Respinge, ca neintemeiat, capatul 3 de cerere, privind obligarea paratei la publicarea hotararii pronuntate. Cu drept de apel, in termen de 30 zile de la comunicare, ce se va inregistra la Tribunalul Bucuresti. Pronuntata in sedinta publica, azi, 24 martie 2014”.
Reamintim ca, anul trecut, Oana Schmidt Haineala a reclamat de mai multe ori postul Antena 3 la CNA. In urma sesizarilor, fostului sef CSM, postul Antena 3 s-a ales, in luna februarie 2013, cu o amenda de 15.000 de lei si cu una de 20.000 de lei, in luna iulie 2013.