Sari direct la conținut

Antena îi dă în judecată pe cei trei jurați de la „Chefi la Cuțite” – Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

HotNews.ro
Show-ul Chefi la cuțite, difuzat de Antena 1, Foto: Facebook/ Chefi la cutite
Show-ul Chefi la cuțite, difuzat de Antena 1, Foto: Facebook/ Chefi la cutite

Antena Group, care deţine Antena 1, îi dă în judecată pe cei trei chefi cu care a colaborat timp şapte ani – Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea, scrie Pagina de media. Amintim că în luna octombrie cei trei jurați de la „Chefi la Cuțite” au anunțat că nu vor mai realiza emisiunea.

Antena Group a intentat în 23 noiembrie câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti, potrivit informaţiilor consultate de Paginademedia.ro de pe portalul instanţelor de judecată. Obiectul procesului este „obligarea să execute contractul de prestaţii artistice”, adică să-i oblige să revină în emisiune.

Până acum nu s-a stabilit încă un termen de judecată pentru niciunul dintre cele trei procese.

Amintim căAntena 1 a anunţat în octombrie că intenţionează să aducă un nou juriu la una dintre emisiunile-fanion, „Chefi la Cuţite, întrucât cei trei juraţi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu, au refuzat să mai participe la filmările pentru un nou sezon, care ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie. Cei trei au refuzat să mai apară invocând oboseala.

Producătoarea Mona Segall, cea care i-a descoperit pe cei trei Chefi, atunci când a produs formatul MasterChef, a declarat la rândul ei că a aflat cu surprindere, cu doar o lună înainte de începerea filmărilor pentru umătorul sezon, că Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu s-au declarat prea obosiţi pentru a relua proiectul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro