Anti-coruptia si claritatea morala de Cristian Ghinea

S-ar zice ca vizitele comisarilor europeni la Bucuresti intr-o perioada atit de critica ar trebui sa reprezinte adevarate cosmaruri pentru oficiali. Dimpotriva, insa, vizitele comisarului pentru Justitie Franco Frattini au devenit adevarate guri de oxigen pentru Monica Macovei.

La vizita sa din toamna, in plina batalie pentru schimbarea legislatiei, comisarul a intins o mina a ajutor ministrului. Acum, dupa ce presa a scris ca Macovei se gindeste la demisie, Frattini vine din nou cu declaratii mai mult decit favorabile, bifind toate chestiunile sensibile.

Despre agenda integrarii: „In acest domeniu (justitie si afaceri interne – n.m) am inregistrat pina acum progrese enorme, iata de ce pot sa fiu mai mult decit optimist”. Despre conflictul cu majoritatea pro-coruptie din Parlament: „Sper din tot sufletul si sint increzator ca Parlamentul va da sprijinul total doamnei Macovei.

Daca nu, ar fi un dezastru pentru Romania”. Despre DNA: „lucreaza bine si este foarte important sa se evite schimbarea regulilor precum revocarea sau numirea procurorilor, care dateaza de opt-noua luni si care trebuie mai degraba implementate decit schimbate”.

Declaratii mai transante decit cele ale lui Frattini nici ca se puteau. Ele vin sa faca ceva lumina intr-o dezbatere interna dominata de o zumzaiala de fond care vrea sa relativizeze problema coruptiei. Noua realitatea institutionala vine de fapt peste o cultura politica nepregatita.

O cultura paranoida, in care nu exista realitatea, ci doar imaginea. O lume ce sufera cronic de lipsa de claritate morala (ca sa imprumut un termen al lui Natan Sharansky, folosit de el intr-un context doar aparent diferit).

Cum de se vede reforma Macovei mai clar de la Bruxelles decit la Bucuresti? Cred ca diferenta este data de context.

Acolo nu exista coruptie fara corupti, iar cind apar acuzatii se discuta concret despre faptele celui in cauza, nu despre cine are interes sa ii faca rau (o intreaga comisie europeana a demisionat pentru ca unul dintre comisari – fost premier al Frantei – isi facuse dentistul consilier fictiv si incasa bani

nemunciti). Spre comparatie, o tara intreaga ramine convinsa ca afacerea matusii Tamara e cusuta cu ata alba si nimic nu se intimpla (a se observa ca Nastase e urmarit pentru altceva de procurori). Acelasi Nastase este intrebat de Evenimentul zilei: „De ce n-ati dat dv.

drumul dosarelor cu marii rechini?” si raspunde: „Pentru ca n-am vrut in perioada cit eram la guvernare sa dezechilibrez guvernul sau echipele, sau guvernarea, sau economia, sau partidul, sau… De ce? Pentru ca eu aveam un deadline care era decembrie 2004 pentru incheierea negocierilor cu Uniunea Europeana”.

Anticoruptia, se vede, e o chestie destabilizatoare la adresa a tot, riul, ramul, guvernarea, economia, si oamenii seriosi nu se apuca de asa ceva. In plus, Nastase nu a dat drumul (el, prim-ministru) dosarelor tocmai pentru a nu afecta integrarea.

Cam ametita Europa asta care pe de o parte iti cere cazuri concrete printr-o clauza de salvgardare foarte dura si pe de alta nu te lasa sa anchetezi corupti (tu, prim-ministru).

In acest mediu in care Nastase da sau nu drumul la dosare, coruptia este ceva cu totul relativ. Coruptia nu exista in sine, depinde doar din ce unghi privesti. Cum coruptia nu exista in sine, logic este ca nici anti-coruptia nu poate exista ca atare. Exista doar rafuiala politica.

Nicolae Mischie spunea ca Adrian Nastase i-a fabricat dosarul. La fel spunea si Dumitru Sechelariu. Radu Mazare spune ca Basescu „l-a lucrat”. Adrian Nastase proclama fara umor ca a „innebunit lupul” si spune ca totul este o conspiratie controlata de Cotroceni.

De altfel, aceasta pare a fi ultimul sport national: Basescu e in toate. Cita vreme s-a rezumat la a face declaratii despre cazul sau si a reclamat greselile procurorilor, Dinu Patriciu a parut un capitalist stapin pe el, atacat de un sistem care nu intelege economia de piata.

Cele peste 20 de vizite la Parchet pareau a-i da dreptate, lungind nepermis ancheta la nivel de procuratura intr-un caz oricum atit de complicat incit nici revistele economice n-au fost capabile sa-l explice clar.

Prost sfatuit, in ultima vreme Patriciu denunta complotul cotrocenist, vorbeste in fabule transparente, declara emfatic ca nu-l va ierta pe Basescu si proclama ca lupta anticoruptie este de fapt isterie anticoruptie.

Doar ca dosarul Patriciu e anchetat de dinainte de 2004, de pe vremea cind nici nu se putea vorbi despre isterie anticoruptie, de fapt nu se putea vorbi despre anticoruptie deloc. In al doilea rind, ancheta a fost si este derulata de Parchetul General, care e departe de a fi o institutie stahanovista in ce priveste coruptia.

In fine, cazul tine de practici presupus nelegale la bursa, nu este un caz de coruptie (ar putea fi doar pentru oficialii de la Comisia de Supraveghere). In concluzie, cazul Patriciu nu are legatura cu ofensiva impotriva marii coruptii, iar autoplasarea sa in rind cu Nastase et comp.

nu face decit sa-i subrezeasca imaginea publica, asta indiferent de reala sau presupusa implicare a presedintelui Basescu.

De fapt, Romania trece acum dureros printr-o tranzitie morala. De la haos la reguli.

Cind coruptia este generala, relativitatea morala e singura borna stabila: „cind toti se imbogatesc, doar n-o sa ramin tocmai eu sarac; eu, seful guvernului, se face Dana de ris la coafor…” De unde sa incepi atunci lupta cu coruptia? De fapt, problema cu Mazare, Nastase si alte „victime” nu tine de „sint sau nu vinovat?”, ci de „dar de ce s-a inceput tocmai cu mine?”.