Antonescu: Ideea alegerii presedintelui tarii dintr-un singur tur – o trasnaie
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat luni seara ideea alegerii presedintelui tarii dintr-un singur tur drept o ‘trasnaie’.
‘Nu putem sa discutam o asemenea trasnaie pentru ca ne ajunge. Avem o aberatie si anume votul dintr-un singur tur la primari si la CJ, aberatii de care se fac vinovate PNL, PSD si PDL. Spun de PSD si PNL pentru forma legii la presedintii de CJ, votata pe vremea cand aveam o majoritate legiuitoare, PDL acum, cand a votat impreuna cu ceilalti – UDMR. Nu este normal, democratic si corect. Daca ajungem sa alegem si presedintele tarii si sa avem in principiu vreo 45 de candidati care se aliniaza la startul acestei competitii cu un singur tur si teoretic poate castiga unul cu 8% din voturi sa fie presedintele Romaniei. Daca dl Lazaroiu vrea sa se joace de-asa ceva, noi nu’, a spus Antonescu, la TVR 1 citeaza Agerpres.
El a mai sustinut ca nu are niciun dubiu ca la alegerile prezidentiale nu va fi sustinut de USL.
‘Daca in 2014 sau cand vor avea loc alegerile prezidentiale voi fi un candidat a carui soarta sa depinda exclusiv de sustinerea PSD sau PNL, cu alte cuvinte sa nu am o pozitie in optiunea electoratului, sustinerea lui, plec eu singur. Nu voi fi la mana PSD sau PNL in sensul acesta’, a spus Antonescu.
Liderul PNL a admis ca premierul Mihai-Razvan Ungureanu ar putea fi contracandidatul sau la alegerile prezidentiale.
‘Este intr-o pozitie in care poate fi mediatizat, in care poate castiga sau pierde puncte. Este o pozitie ideala in care poti sa te lansezi in politica. Fara niciun fel de rautate dl Mihai-Razvan Ungureanu in aceasta postura trebuie sa se nasca’, a spus el.
Liberalul a afirmat ca desi premierul nu l-a contactat nu are nicio problema sa poarte discutii cu acesta.
‘Daca maine ar exista o problema pentru care trebuie sa stau de vorba cu dl prim-ministru, fie si o problema a unui cetatean (…) ma duc maine in audienta la primul ministru’, a spus Antonescu.