AOAR cere majorarea plafonului de garantare la 100.000 de euro pentru locuintele noi in cadrul programului Prima Casa
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) a transmis o scrisoare Ministerului de Finante in care cere majorarea plafonului de garantare la 100.000 de euro pentru locuintele noi in cadrul programului Prima Casa, a declarat luni, pentru NewsIn, secretarul general al AOAR, Cristian Parvan. De asemenea, oamenii de afaceri din AOAR propun acordarea de vouchere pentru persoanele care inchiriaza locuinte noi, pentru a stimula aparitia de noi ansambluri rezidentiale.
„In urma discutiilor pe care le-am avut cu oamenii de afaceri, am transmis o scrisoare MFP in care solicitam guvernului cresterea plafonului de garantare pentru Prima Casa la 100.000 de euro pentru sprijinirea constructiilor de locuinte in 2010 si suportarea de catre stat a unei parti din rata platita de cumparator”, a spus Cristian Parvan.
„Totodata, am cerut introducerea de vouchere, respectiv subventionarea unui anumit procent din chirie, pentru cei care aleg sa stea in chirie in casele nou-construite. Aceasta masura ar asigura o mai buna mobilitate a fortei de munca din Romania, pentru ca nu este normal ca angajatii sa lucreze toata viata intr-un singur oras”, a completat el.
O alta propunere a mediului de afaceri vizeaza acordarea gratuita de terenuri de catre primarii pentru complexurile rezidentiale ridicate in acest an.
„Constructia casei ar urma sa fie suportata de catre dezvoltator, iar dobanda platita de cumparator ar putea fi suportata de catre stat, intr-o combinatie de tip ANL. Se pune problema realizarii unui parteneriat public-privat, in care sa fie parte si primariile, ce urmeaza a pune la dispozitie terenul si utilitatile pentru ansamblurile rezidentiale construite prin acest program. In acest mod, casele vor fi mult mai ieftine si vor putea fi cumparate mai usor de catre cei interesati”, a mai explicat Cristian Parvan, pentru NewsIn.
Reprezentantii AOAR avertizeaza Guvernul ca sectorul constructiilor se va contracta si in 2010 daca se va continua cu „masurile populiste” din 2009.
„Programul Prima Casa a avut un impact strict electoral in 2009, nu a avut niciun impact in sensul cresterii economiei, ci doar eventual in domeniul tranzactiilor imobiliare. Daca se va continua cu stimularea vanzarii constructiilor vechi, vom asista la o contractie a sectorului constructiilor si in 2010”, a afirmat Parvan.
In forma actuala a programului Prima Casa, valoarea maxima garantata in cazul unui credit pentru o locuinta prin acest program, este de 60.000 de euro. Autoritatile au anuntat recent prelungirea acestui program in forma actuala pana la 15 februarie.
Premierul Emil Boc a anuntat ca „dupa 15 februarie, Guvernul va veni cu o noua formula, restructurata, prin care, fara sa renuntam la componenta actuala, care pune accent majoritar pe locuintele finalizate, ii vom imprima o noua directie, in care sa punem accent mai mare pe constructia de locuinte noi, concepute de la zero, pentru a intari efectul multiplicator in economie si pentru a relansa piata constructiilor”.