Apa de azi si presa de mine (de Traian Ungureanu)

Apa e mai grea, in Romania. Inundatiile lovesc de doua ori.

Mai intii, asa cum o fac, peste tot, apele revarsate. Cu o rautate care afla iute slabiciunea celor care trebuiau sa stea de paza, dar ii pedepseste pe nevinovati. A doua viitura e neprovocata. Inundatiile izbesc prin mediile de informare. Ati uitat spectacolul de anul trecut?

Un exemplu, la intimplare. Titlu de articol, in 18 august 2005: „Arges – Apa a maturat tot”. Continut: piriul Scroafa s-a umflat si a rupt un podet de lemn. Spectacolul se repeta, acum, mult inveninat, in reportajele din lunca inundata a Dunarii.

Motorul campaniei sint televiziunile. In loc de stiri – recitaluri de tinar reporter bravind: priviti-ma! nu-i asa ca sint in pericol? Investigatia, documentarea, comparatia s-au inecat primele. Face pluta – senzationalul. La fel ca ratia zilnica de accidente si omoruri, inundatiile sint bine venite.

Asa se umple ochi golul de excitatie dintre telenovela de saptamina trecuta si meciul de saptamina viitoare. Realitatea TV continua transmisia meciului Steaua – Rapid. Meciul mileniului, meciul secolului, meciul unei natiuni nu puteau fi urmate de-o pauza muta.

Antena 1 transmite altceva: razboiul civil intre bandele aflate in plata Guvernului si satenii civili, nevinovati si colaterali. Evacuarea a devenit un act de ocupatie militara. Ecranul poarta inscrisul „Nu le pasa!”. Acest verset umanist e despre nesimtirea politicienilor care n-au sarit, la timp, in barca salvatoare a Partidului Conservator.

De inundatii, Dan Voiculescu are un mesaj de maxima importanta pentru tara: fac ce vreau din durerea voastra! Si inca unul pentru colegii de guvernare: am o televiziune cu acoperire nationala si fara retinere.

Ce ii framinta pe editorii care impacheteaza relatarile in generice patetice si le coloreaza cu muzici clasice si sumbre? Starea de fapt sau placerea de a-si sfisia hainele, inconjurati de atentia generala? Inundatiile au devenit sport nautic. Cota de avarie – cota de audienta. Noroaiele, toalele imputite si conservele reci – poligon ideal de exhibitionism.

Reporterii sufera de o agresivitate vecina cu dopajul. Peste toate: nevoia de a rostogoli la vale inflamarea, in speranta ca ea va hrani, si miine, campania. De aici, intrebarile repetate, marti, la Bistret, in directia presedintelui Basescu: pe cind Starea de Urgenta? Presedintele a explicat ca decizia ar aduce armata in administratie, iar o asemenea schimbare abrupta nu e ceruta de fapte.

Starea de Urgenta e ceruta doar de gazetari. Absenta ei e o mare pierdere de excitatie. Imaginati-va o clipa: reportaje eroice, sfidarea militarilor, incalcarea drepturilor omului.

Evident, eforturile Guvernului nu sint nici complete, nici ireprosabile. Greselile s-au strins in intervalul dintre inundatiile de anul trecut si viitura din acest an. Acum un an, premierul Tariceanu era atit de patruns de inundatii, incit s-a scuturat de alegeri anticipate. Dupa un an, sintem tot acolo. Fara anticipate: si la alegeri, si la inundatii.

Asupra acestui subiect trebuiau sa se aplece anchetele de presa. Dar digurile, coclaurile si proiectele sint subiecte nule, in absenta dramei televizabile.

Si presedintele Basescu functioneaza pe baza de viitura. A napadit iar. Exasperat de insistentele unui reporter de la Realitatea TV, presedintele a plimbat in spume legatura dintre Vintu, Realitatea TV si fictiunea FNI. Izbucnirea nu e surprinzatoare.

Asezate intre evenimente si public, mediile de informare fac un joc speculativ care aduce, in cel mai bun caz, cifre de audienta si, in cel mai rau, un avantaj grupurilor de control. Dar interventia presedintelui era pe deplin evitabila. Razboiul cu patronii presei nu trebuie sa devina razboiul cu presa. Presedintele putea repeta judecata buna pe care a facut-o, in cazul Parlamentului.

Impostorii de azi nu trebuie ajutati sa ia cu ei, in dizgratie, numele institutiei. Presa de miine.