Apar semne ca scaderea a reinceput
Tot mai limpede arata graficele ca vom reincepe scaderea. Trendul saptamanii a fost de scadere, iar cu rezultatele postate joi de catre AIG, dupa inchiderea burselor din SUA, avem toate sansele sa vedem o zi de vineri ce se va termina pe minus.
Am avut, pana acum, o saptamana care s-a inscris intr-un pattern descendent, numai bun pentru a oferi sustenabilitate maximului inregistrat vinerea trecuta, la 13,046 puncte pe Dow Jones. O incercare de crestere a avut loc marti, insa ea nu s-a apropiat de maxim, iar aceasta slabiciune a fost imediat speculata de traderi, care au impins miercuri cotatia foarte mult in jos, la un moment dat minimul inregistrandu-se la 12,796 puncte. Joi, dupa cum se astepta, a fost o zi de consolidare, cu un Dow Jones intr-un range cu minimul in 12,794 puncte si maximul in 12,909 puncte.
Insa, trebuie mentionata lipsa datelor fundamentale majore din aceasta saptamana, cu exceptia datelor despre productivitatea muncii care au venit in crestere cu 2,2% vs 1,5% estimari si indicele ISM care a aratat o dezvoltare a sectorului de servicii. In fata acestor date, piata nu a reactionat pozitiv, ci, dimpotriva, a dat semne de scadere, ceea ce indica faptul ca aspectul tehnic a primat. Niveleurile de urmarit au fost 12,900 – 13,000 pe Dow Jones si 1,400 pe S&P 500. Dupa ce saptamana trecuta au fost depasite, bucuria celor cu ordine long a fost de scurta durata, deoarece spargerea ar putea fi considerata un ‘false breakout’, menit sa genereze momentum la cumparare.
Imediat dupa inchiderea sedintei de joi, 8 mai, AIG – American International Group-, a raportat o pierdere neta de 3,09 $/actiune vs 0,76$/actiune estimari. Drept urmare cotatia a picat instant aproape 6% iar agentiile de rating S&P si Fitch au scazut ratingul companiei de la AA la AA-. Acest aspect, precum si reactia sa in contractele futures pe indici, care au scazut 10 puncte pe S&P 500 si aproximativ 90 puncte pe Dow Jones, ofera toate premisele pentru o noua zi de scadere a burselor din Statele Unite.
O concluzie la cele discutate mai sus este ca pentru moment, sau poate si in urmatoarele luni, dar inca nu stim sigur, trade-urile profitabile vor fi cele short.
Comenteaza pe Mersul Trendurilor.