Sari direct la conținut

Apare un nou indice pe Bursa de Valori București / Ce companii se află acolo

HotNews.ro
Apare un nou indice pe Bursa de Valori București / Ce companii se află acolo
Sediul Bursei de Valori Bucuresti

Bursa de Valori București (BVB) lansează un nou indice: Bucharest Exchange Trading Energy, Utilities and Financials (BET-EF). Acesta este dedicat celor mai bine reprezentate sectoare de activitate din piața de capital: energie, utilități și financiar, cu excepția fondurilor de investiții.

Conform unui comunicat de presă, metodologia noului indice permite în structura sa un număr variabil de constituenți, fară a impune un număr maxim.

Structura de start a indicelui BET-EF cuprinde 11 companii de pe Piața Reglementată, selectate atât în funcție de criterii de lichiditate, cât și în funcție de capitalizare free-float. Valoarea indicelui la debut este de 1.000 de puncte.

Indicele BET-EF include următoarele companii în acest moment: Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP), Hidroelectrica (H2O), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), Nuclearelectrica (SNN), Electrica (EL), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL), Premier Energy (PE) și Bursa de Valori București (BVB).

Conform BVB, BET-EF este un indice de preț care reflectă evoluția companiilor românești listate pe Piața Reglementată a BVB, selectate în funcție de criterii cantitative și calitative din cele trei sectoare de activitate acoperite.

“Aceste criterii asigură faptul că doar cele mai lichide și mai mari companii din cele trei sectoare de activitate intră în componența indicelui. De asemenea, BET-EF este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră free-float, cu un număr variabil de constituenți, ponderea maximă a unei companii în indice fiind de 20%”, menționează sursa citată.

Ultimii trei indici lansați de Bursa Valori București, în 2021, au fost BETAeRO, BET-TRN și BET-XT-TRN. În total, BVB calculează și distribuie în timp real 12 indici de referință, la care se adaugă un indice realizat în parteneriat cu Bursa de Valori din Viena: ROTX.

INTERVIURILE HotNews.ro