Sari direct la conținut

Apelul medicului Lucian Bobeanu, care a donat plasma de 5 ori: Să-i protejăm pe cei din jurul nostru, pentru că nu știm care dintre ei va face forme grave. Dacă nu avem grijă, ne putem trezi cu serviciile de sănătate blocate

HotNews.ro
Doneaza plasma, Foto: MedLife
Doneaza plasma, Foto: MedLife

Medicul Lucian Bobeanu lucrează la serviciul de Ambulanță Județean Bistrița și la urgență la Spitalul Beclean. Trecând prin boală, s-a gândit să ajute și altfel decât ca medic și a donat plasmă convalescentă de 5 ori. „Oamenii trebuie să înțeleagă că se manifestă diferit la fiecare, dar prezentându-se la timp mai au o șansă. Pot fi pacienți care par perfect sănătoși care pot face fenomene de insuficiență respiratorie gravă sau pot fi pacienți foarte grav la debut, dar care sa nu facă complicații severe”.​

La începutul pandemiei, nu aveam echipamente de protecție, viziere. Mergeam și resuscitam în echipamentele standard, pentru ca protocolul nu cerea sa fii echipat la cazuri care nu sunt Covid.

Am fost internat între 25 mai și 8 iunie. Nu am avut simptome foarte grave, dar m-am simțit diferit față de ce aveam in răcelile mele obișnuite.

Mi-a fost teamă de consecințe, pentru familia mea și să nu cumva să îmi agraveze afecțiunea pulmonară cronică pe care o am, să ajung la intubare cu o insuficiență respiratorie mai severă. Când am văzut simptomatologia, am bănuit că este așa ceva, având în vedere că lucram în urgențe. Serviciul de ambulanță face și resuscitari. La începutul pandemiei, nu era în protocol ca cei din resuscitare, medicii asistenții, echipajele să fie echipate complet. Nu aveam echipamente de protecție, viziere. Mergeam și resuscitam în echipamentele standard, pentru ca protocolul nu cerea sa fii echipat la cazuri care nu sunt Covid. După care, și-au dat seama că totuși este un risc foarte mare de infectare și am fost echipați. Eu chiar în perioada aceea am avut vreo 5, 6 resuscitari. Bineînțeles, la o resuscitare se face intubarea pacientului, se face ventilația pacientului pe sonda de intubare și cu balon. Riscul de transmitere există, stând aplecat asupra pacientului, ventilând mecanic acel pacient, respiri acei aerosoli pe care îi emite. Lucrând la urgență și în spital în perioada respectivă nu se găseau halate. Erau pacienți la care intrai fără echipament, după care, după anumite semne, îți dădeai seama că poate să fie suspect de infecție cu SARS cov 2.

În plus, pacienții se prezintă la urgență cu diferite simptome. Nu știi dacă au sau nu Covid. La începutul pandemiei, pacienții au mințit mult. Nu spuneau că au fost în contact cu persoane venite din străinătate, de frică să nu fie consultați, de frica consecințelor.

Am donat de 5 ori plasma. Nu se știe niciodată când te transformi din donator în primitor

Mai am un coleg de la ambulanță care a donat de 5 ori și mai este și un preot în Bistrița din Ilva Mică care a donat de 5 ori, suntem 3 veterani în Bistrița la donare de plasmă. Ca și meserie, fiind medic, vă dați seama că încerc să ajut. Trecând prin boală și noi avem părinți bolnavi, colegi care se pot îmbolnăvi, soțul unei colege chiar a decedat de așa ceva, îți pui problema dacă acea plasma poate ajuta.

Ce mă doare pe mine este că procedurile de recoltare au fost foarte greoaie la început. Trebuia să fie pacient confirmat, care să fie externat cu 2 teste negative. Noi avem foarte mulți pacienți care nu au fost confirmați ca fiind pozitivi, dar au anticorpi. Cazul particular este cel al soției mele și al copiilor care nu au fost diagnosticați ca fiind pozitivi, dar au anticorpi. Deci, clar au trecut prin infecție. Acum se poate dona mai ușor pentru că s-au scos din acele criterii.

Fiecare trebuie să încerce să ajute pentru că nu se știe când va ajunge el să aibă nevoie de de ajutorul altor semeni. Poate că plasma pe care o donează el acum va ajunge la un pacient care va dona el și el la rândul lui și va salva pe cineva. Ajutând acum, ne va veni și nouă rândul să fim ajutați. Nu se știe niciodată când te transformi din donator în primitor.

Probabil că virusul acesta creează o fragilitate celulară și vasculara care afectează tot corpul. Nu afectează doar plămânii. Oamenii trebuie să înțeleagă că se manifestă diferit la fiecare

Este o boala cu care nu ne-am mai întâlnit. Nu avem aceeași simptomatologie clară la toți pacienții. Cei care sunt confirmați pozitiv se prezintă cu tot felul de simptome, pe care în prima faza nu le consideri a fi legate de boala. După internări pe diferite secții se dovedesc a fi Covid. Sunt pacienți care se prezintă pentru vertij, care nu au mai avut vertij și care după internare se dovedește a fi Covid sau pacienți cu simptome coronariene care se dovedesc a fi pozitivi.

Probabil că virusul acesta creează o fragilitate celulară și vasculara care afectează tot corpul. Nu afectează doar plămânii. Oamenii trebuie să înțeleagă că se manifestă diferit la fiecare, dar prezentându-se la timp mai au o șansă. Important e să asculte de medici să discute cu ei, nu neapărat în servicii de urgență, dar și la medicul de familie.

Este important să încercăm să nu transmitem boala mai departe, să-i protejăm pe cei din jurul nostru pentru că nu știm care dintre ei va reacționa negativ la boală, adică va avea o evoluție a bolii nefavorabilă. Pot fi pacienți care par perfect sănătoși care să facă fenomene de insuficiență respiratorie gravă sau pot fi pacienți foarte grav la debut, dar care sa nu facă complicații grave. Nu știm cum evoluează boala la fiecare și din păcate, dacă nu avem grijă, ne putem trezi cu serviciile de sănătate blocate.

–-

Articolul face parte din campania MedLife ‘‘Luptăm până la ultima picătură de plasmă. ÎMPREUNĂ!‘‘. MedLife oferă donatorilor test RT-PCR gratuit pentru confirmarea vindecării si 2 screening-uri medicale complete post donare.

În medie, la fiecare 15 secunde, în lume, o persoană moare din cauza noului coronavirus. În România, sunt zeci de decese în fiecare zi. Acum stă doar în puterea noastră să încetinim acest ritm, să nu îi lăsăm și pe alții să se transforme într-un număr. Dacă ești printre cei care au învins boala, acum poți face ceva pentru a salva o altă viață:

DONEAZĂ PLASMĂ!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro