Sari direct la conținut

Apple continuă urcarea și se apropie și mai mult de capitalizarea de 1.000 de miliarde, după anunțarea unor rezultate financiare peste așteptări

HotNews.ro
Rezultatele financiare Apple in Q2 2018, Foto: Apple
Rezultatele financiare Apple in Q2 2018, Foto: Apple

​Apple a ajuns la o capitalizare de peste 950 miliarde dolari după anunțul rezultatelor financiare care au fost peste așteptări, în special fiindcă prețul mediu al unui iPhone a atins un nou record, de 724 dolari, datorită modelului iPhoneX. Compania a avut trimestrul trecut venituri de peste 53 miliarde dolari și profit de peste 11 miliarde dolari.

Compania a vândut 41,3 milioane de iPhone-uri trimestrul trecut, față de 41 de milioane în perioada similARĂ DIN 2017.

în plus, lansarea modelului de vârf de gama iPhoneX anul trecut a făcut ca prețul mediu al unui iPhone vândut de companie să atingă un record de 724 doalri/unitate, față de 606 dolari acum un an. iPhone generează peste 60% din veniturile companiei.

În ședința de post-tranzacționare de la bursa din New York acțiunile au crescut cu 3,5%, capitalizarea depășind 950 miliarde dolari.

Capitalizarea Apple a avut o evoluție spectaculoasă. Conform datelor BBC, în 2001 era de numai 6 miliarde dolari, în momentul lansării iPhone ajunsese la 106 miliarde dolari (iunie 2007), iar trei ani mai târziu era la 174 miliarde dolari. În toamna lui 2014 a fost depășit pragul de 600 miliarde dolari și trei ani mai târziu cel de 800 miliarde dolari.

Au existat și perioade de cădere: de la 588 miliarde dolari în septembrie 2012 la 325 miliarde dolari în aprilie 2013.

Trimestrul trecut veniturile au crescut cu 17%, până la 53,3 miliarde dolari, în timp ce profitul a urcat cu 32%, la 11,5 miliarde dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro