Sari direct la conținut

Apple vrea să lanseze tablete mai mari, de peste 12,9 inch

HotNews.ro
Apple vrea să lanseze tablete mai mari, de peste 12,9 inch

Compania care domină clar piaţa tabletelor, Apple, pare să fi identificat o nouă nişă pe care să crească, cea a tabletelor de peste 13 inch. În vreme ce dispozitivele de acest fel cu Android nu îndrăznesc să treacă de 10 inch, cea mai mare tabletă Apple, iPad Pro, are 12,9 inch. Cu toate astea, Apple crede că este loc pe piaţă de tablete şi mai mari, mai ales că nu există alt jucător pe această nişă.

Apple ar urma să lanseze, peste doi ani, cel puţin o tabletă cu ecran mai mare de 12,9 inch – nu este clar cât de mare sau câte variante de tablete cu ecran mai mare de 12,9 inch vor exista, potrivit Bloomberg, preluat de News.ro.

Se pare că, în prezent, Apple încă evaluează ideea tabletelor mai mari şi testează câteva prototipuri, care folosesc noul şasiu dezvoltat pentru iPad-urile high-end de anul viitor.

Pentru tabletele din 2022, Apple pregăteşte trecerea la un spate de sticlă, care ar urma să faciliteze încărcarea wireless a acestora. Dacă vor deveni realitate, tabletele cu ecran mai mare de 12,9 inch vor folosi acelaşi spate din sticlă.

Tabletele de mari dimensiuni şi-ar găsi, cel mai probabil, utilizarea în domeniile de business unde ecranul mai mare face diferenţa, precum proiectare şi design. Nu ar fi exclus nici ca un mic număr de utilizatori să le prefere pentru funcţiile multimedia.

Apple este liderul autoritar al pieţei tabletelor. În ciuda faptului că aplică cea mai mare marjă de profit şi concurează, în cea mai mare parte, cu tablete ieftine cu Android, Apple are 37% din piaţă, conform unei estimări Counterpoint recente şi a crescut, în ultimele trimestre, într-un ritm mai mare decât concurenţii săi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro