Sari direct la conținut

Aproape 3.000 de accidente auto grave, în primele 8 luni: Indisciplina pietonilor este principala cauză, susține Poliția

HotNews.ro
Accident auto in Bucuresti, Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru
Accident auto in Bucuresti, Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

​Aproape 3.000 de accidente rutiere grave s-au produs în perioada 1 ianuarie-13 septembrie din acest an, soldate cu decesul a 1.006 persoane, rănirea gravă a 2.339 de persoane şi rănirea ușoară a 1.409 persoane, arată cele mai recente date ale Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Informațiile au fost comunicate marți, 3 octombrie, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la interpelarea unui deputat USR pe tema situației accidentelor grave produse în primele 8 luni din acest an.

Principalele cauze ale producerii accidentelor și numărul victimelor

Potrviti Poliției, principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave, înregistrate în anul în curs au fost:

  • 1. indisciplina pietonilor: 515 accidente grave, soldate cu decesul a 199 de persoane, rănirea grava a 320 de persoane şi rănirea uşoară a altor 20;
  • 2. viteza: 497 de accidente grave, soldate cu decesul a 193 de persoane, rănirea gravă a 416 persoane și rănirea ușoară a altor 448;
  • 3. indisciplina conducătorilor de biciclete: 402 accidente grave, soldate cu decesul a 88 de persoane, rănirea grava a 319 persoane și rănirea uşoară a altor 10;
  • 4. neacordarea priorității de trecere pietonilor: 248 de accidente grave, soldate cu decesul a 46 de persoane, rănirea gravă a 205 persoane şi rănirea uşoară a altor 17;
  • 5. neacordarea priorității de trecere a vehiculelor: 246 de accidente grave, soldate cu decesul a 59 de persoane, rănirea gravă a 212 persoane și rănirea ușoară a altor 181.

De asemenea, menționăm că Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, depune toate diligențele şi realizează toate demersurile necesare astfel încât să fie îmbunătățită siguranţa rutieră a participanților la trafic prin diverse acțiuni de informare a cetățenilor desfăşurate la nivel național de către structurile de specialitate şi prin monitorizarea traficului rutier.

Cum vrea MAI să reducă numărul de accidente rutiere și victime pe șosele

Ministerul Afacerilor Interne susține că anul trecut Guvernul a adoptat strategia națională privind siguranța rutieră pentru perioada 2022-2030 care cuprinde un plan de investiții şi măsuri care ar trebui să ducă la reducerea numărului de persoane decedate/rănite grav cu 50% până în 2030.

„Printre modalitățile de punere în practică a acestei strategii se numără îmbunătățirea infrastructurii rutiere prin diverse investiții în sectoarele de drum public ce au drept scop creșterea siguranței participanților în trafic.

Mai mult, vor fi achiziționate limitatoare de viteza, radare mobile şi camere video ce vor fi conectate într-un sistem integrat ce vor asigura creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice și scăderea numărului de accidente.”, precizează MAI.

4.710 accidente grave la nivel național în 2022: Victime și cauze

Anul trecut, la nivel naţional, au fost înregistrate 4.710 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 1.631 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.685 de persoane.

Informațiile apar într-o altă statistică furnizată de MAI în urma unei interpelări a deputatului USR Mihai Botez.

Poliția a detaliat și care sunt principalele cauze pentru accidentele rutiere, iar în mod surprinzător viteza excesivă nu e pe primul loc. Și nici infrastructura deficitară.

Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor (893 de accidente), soldate cu decesul a 372 de persoane şi rănirea gravă a altor 539, viteză excesivă (viteză neadaptată + viteză neregulamentară), fiind înregistrate 820 de accidente, soldate cu decesul a 318 persoane şi rănirea gravă a altor 669.

Abaterile bicicliștilor au cauzat 512 accidente, soldate cu 125 de persoane decendate și 387 de persoane rănite grav.

Din cauza neacordării de prioritate pietonilor s-au produs 448 de accidente, soldate cu 85 de persoane decedate și alte 376 de persoane grav rănite.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro