Sari direct la conținut

Aproape 300 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale in prima zi de la festivalul Untold

HotNews.ro

Aproape 300 de persoane prezente la festivalul de muzica Untold, de la Cluj-Napoca, au avut nevoie de asistenta medicala si cinci dintre acestea au ajuns la Urgente in prima seara a evenimentului, transmite News.ro.

Politistii au dat 11 sanctiuni contraventionale si au sesizat parchetul in legatura cu un caz de detinere de substante interzise.

Aproximativ 60.000 de persoane au fost la festivalul de muzica electronica Untold in prima seara a evenimentului, in care medicii din punctele de asistenta medicala au dat ajutor in cazul a 294 de persoane, iar cinci dintre acestea au fost trimise pentru investigatii la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Cluj.

Politistii au dat sanctiuni pentru tulburarea linistii publice si comert ilicit. De asemenea, un caz de detinere de substante interzise a fost inaintat catre Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj.

Un tanar in varsta de 30 de ani a ajuns si el la UPU Cluj cu mai multe leziuni la fata si a solicitat ulterior certificat medico-legal, insa pana in prezent acesta nu a depus nicio plangere la Politie.

„Nu a fost depusa pana in prezent nicio plangere. Am fost sesizati de catre UPU ca o persoana sustine ca a fost agresata si ca I s-a furat telefonul mobil. S-au deplasat politistii, au discutat cu el, insa persoana era incoerenta, avea mai multe variante si in timpul discutiei, politistii au sesizat ca persoana avea telefonul asupra lui. I s-a recomandat sa solicite un certificat medico-legal de la IML, dar momentan nu a depus plangere”, a declarat Carmen Jucan, purtator de cuvant al IPJ Cluj.

In prima zi a evenimentului care se desfasoara la Cluj-Napoca in perioada 4 – 7 august, principala atractie au fost concertele sustinute de englezii de la Faithless, olandezul Tiesto si Dimitri Vegas & Like Mike, care a cantat pana spre dimineata pe scena principala a festivalului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro