Sari direct la conținut

Aproape jumătate de milion de români s-au branșat la rețeaua electrică în perioada 2018-2022, însă durata de racordare este în creștere

HotNews.ro
Contor inteligent, Foto: Agerpres
Contor inteligent, Foto: Agerpres

Numărul clienților casnici racordați la rețelele de distribuție a energiei electrice a crescut cu 481.956 în perioada 2008-2022, depășind 9,2 milioane, arată un studiu realizat de Consiliul Concurenței. Totuși, instituția atrage atenția că durata medie a racordărilor a crescut de la 92 la 120 de zile și recomandă elaborarea unui cod de bune practici pentru ca lucrurile să se miște mai repede.

Numărul racordărilor clienților casnici la rețelele de distribuție a energiei a crescut în perioada 2018 – 2022, operatorii alocând fonduri importante atât pentru branșarea noilor consumatori, cât și pentru extinderea rețelelor electrice de interes public (circa 415 milioane de lei, fără TVA), potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței.

Această intensificare a activității a avut loc în urma implementării prevederilor prin care clienții finali erau racordați gratuit, costurile fiind suportate de operatorii sistemelor de distribuție.

„Această măsura a fost utilă în special pentru comunitățile cu o densitate mai mică a populației, unde operatorii sunt mai reticenți să se extindă, întrucât costurile sunt mari”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, în perioada 2018 – 2022, numărul clienților casnici racordați la rețelele de distribuție a energiei a crescut de la 8.798.964, în iunie 2018, la 9.280.920, în iunie 2022.

În perioada în care clienții casnici au avut, potrivit legii, acces gratuit la rețea, adică din primul semestru din 2020 până în semestrul al doilea din 2021, numărul cererilor de racordare s-a majorat semnificativ. De exemplu, numărul cererilor depuse online a crescut de peste 10 ori, reprezentând 40% din totalul solicitărilor.

Cu toate acestea, au existat și disfuncționalități în procesul de racordare. Acestea au fost generate, în principal, de modificările frecvente ale legislației, operatorii de distribuție fiind nevoiți să își reorganizeze activitatea și să își readapteze procedurile interne aferente.

În plus, incertitudinea legislativă pe termen scurt și mediu a condus la creșterea duratei de racordare.

Astfel, durata medie anuală a procesului de racordare a crescut cu circa 30%, de la 92 de zile în 2018, la 120 de zile în 2021.

Proces stufos

Dacă în perioada dintre primul semestru din 2020 și până în semestrul al doilea din 2021, legislația prevedea accesul gratuit al consumatorilor casnici la rețeaua electrică, costurile fiind suportate de operatorii de distribuție, reglementările actuale prevăd că solicitantul (consumator casnic) este obligat să suporte contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare și execuție a branșamentului, fiind despăgubit de operator doar în limita valorii medii a unui branșament, valoare stabilită de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE).

În plus, instituția de concurență arată că activitatea de racordare la rețelele electrice este un proces complex, care implică parcurgerea multor proceduri, discuții, întrevederi și solicitări din partea operatorilor de distribuție, dar și a altor operatori economici autorizați.

Astfel că oamenii pot întâmpina dificultăți în a înțelege pe deplin procesul doar prin parcurgerea prevederilor legale.

Prin urmare, autoritatea de concurență recomandă asigurarea unui cadru legal cât mai clar, predictibil și transparent, în care să fie consultați actorii vizați de potențialele schimbări.

De asemenea, pentru reducerea timpului de racordare, Consiliul Concurenței recomandă ANRE elaborarea unui cod de bune practici și punerea acestuia la dispoziția persoanelor interesate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro