Ar trebui să schimbăm iarăși imaginea pe care o aveam despre neanderthalieni?

​Cât voi ați fost cu ochii pe aselenizarea indiană, lucrurile s-au mișcat și în alte domenii ale științei. Iar unul dintre acestea vine cu o schimbare de paradigmă pe care nu o întâlnești așa de des. De fapt, schimbă radical o concepție apărută acum vreo 60 ani, și una de la care s-a plecat atunci când am creat imaginea nouă a oamenilor de Neaderthal. Mai exact, cea de posibil egali la nivel cognitiv ai speciei Homo sapiens. Să explicăm!

Pe la finalul anilor `50 ai secolului trecut, un arheolog american pe nume Ralph Solecki făcea unele dintre cele mai importante descoperiri ce țin de arheologia preistorică, mai exact de perioada paleoliticului mijlociu. Este vorba despre rămășițele mai multor neanderthalieni (zece la număr) care au trăit în intervalul de acum circa 70.000 de ani, rămășițe scoase la lumină în peștera Șanidar din nordul Irakului.

Fiecare dintre scheletele de acolo oferea o poveste unică și ducea la o regândire substanțială a imaginii oamenilor de Neanderthal. Primul, Șanidar 1, arăta că individul în cauză primise o lovitură în zona stângă a craniului, fapt care a dus nu doar la pierderea vederii și a auzului pe partea stângă, ci și a brațului stâng. Dacă brațul a fost amputat intenționat, asta a rămas o controversă.

Cert este că individul a supraviețuit, s-a vindecat, iar asta numai datorită ajutorului primit de la semenii săi. Pare un fapt banal, dar este una dintre cele mai vechi dovezi ale „umanității” și a ceea ce înseamnă afecțiunea față de semeni.

Un alt schelet faimos, Șanidar 3, prezenta o urmă intercostală realizată prin intermediul unei arme cu vârf ascuțit. Posibil o suliță care a fost aruncată de la distanță. Cum astfel de sulițe erau apanajul lui Homo sapiens, scheletul a fost folosit ca argument în favoarea interacțiunii violente dintre „ai noștri” și Homo neanderthalensis. Ipoteza asta a rămas și ea în coadă de pește.

Unele dintre cele mai cunoscute resturi fosile au fost cele cunoscute sub numele de Șanidar 4. Și despre ele vom vorbi azi. Ideea este că pe scheletul cu pricina au fost descoperite urme de polen de la mai multe specii de plante, cele mai multe fiind cunoscute ca având proprietăți curative. De aici ideea unui rit funerar în care semenii celui decedat au așezat pe acesta buchete de flori.

Ba chiar s-a vehiculat ideea unui șaman sau a unui personaj care cunoștea proprietățile medicale ale diferitelor plante. Oricum ai pune problema, vorbim despre capacități congnitive cu mult superioare față de ceea se ce vehiculase anterior descoperirii. În plus, vorbim despre acțiuni care erau atribuite doar lui Homo sapiens, și unei perioade mult mai recente.

Ralph Solecki a mers până acolo încât a publicat un volum în care îi numea pe neanderthalieni „oamenii florilor”. A fost o schimbare radicală de paradigmă față de ideea sălbaticilor hirsuți care fusese promovată până atunci. A fost o idee care a circulat și încă mai circulă în mediul științific, și una de la care s-a plecat în reconcilierea imaginii acestei specii umane.

Între timp, se pare că trebuie să reconsiderăm toată treaba. De ce? Vom spune că toate scheletele neanderthaliene de la Șanidar (excepție făcând Șanidar 3 care a fost donat de Saddam Hussein Muzeului de Istorie Naturală din Washington DC) au dispărut în timpul ultimei campanii militare aliate din Irak. Odată cu încheierea conflictelor armate de acolo, o nouă campanie arheologică a fost demarată la Șanidar.

Iar în urma campaniei, au fost descoperite resturile de la alți doi indivizi. Șanidar Z, un specimen aflat într-o stare relativ bună de conservare, a fost descoperit în imediata apropiere a locului în care a fost scos la lumină Șanidar 4. Doar că la o adâncime puțin mai mare. La doar 15 centimetri sub acesta, au fost identificate resturi foarte fragmentate de la un alt individ. Cel mai probabil, cei trei neanderthalieni au fost înhumați în perioade diferite, separate de zeci sau sute de ani.

Faptul că am menționat înhumarea nu este întâmplător. Toți cei trei indivizi au fost înhumați cu fată spre est, spre gura peșterii, în poziții care nu par întâmplătoare. Iar practica înhumării la neanderthalieni este una binecunoscută. Există chiar și ipoteza că ei ar fi inventat practica, undeva acum între 120.000 și 170.000 de ani, după cum o arată cea mai veche înhumare din lume, cea din peștera Tabun, Israel.

Arheologii care au efectuat săpăturile recente susțin într-un studiu publicat în Journal of Archaeological Science că, de asemenea, au descoperit urme de polen pe Șanidar Z, așa cum se întâmplase și în cazul lui Șanidar 4. Numai că analiza polenului a arătat că acesta provenea de la plante care înfloresc în perioade diferite ale anului. Și asta cam anulează ipoteza depunerii intenționate de flori.

Mai mult, aceștia au analizat numeroase orificii din sedimentul peșterii, orificii care, spun ei, au fost create de albine solitare. Astfel, polenul ar fi fost adus de albine, nu de semenii celor decedați. Ce iarăși este interesant este faptul că, în jurul lui Șanidar Z, au fost identificate fragmente lemnoase care conțin, de asemenea, polen.

Într-o atare stare de fapt, autorii studiului susțin că, de fapt, corpurile au fost acoperite cu ramuri de copac, cel mai probabil pentru a le proteja.

Paul Pettitt, preistorician britanic și, probabil, specialistul numărul unu la nivel mondial în ceea ce înseamnă practicile funerare paleolitice, este de părere că arheologii amintiți e foarte posibil să aibă dreptate. Dar, subliniază el, chiar și dacă rolul simbolic al florilor este scos din ecuație, numai și simpla acoperire cu ramuri a corpurilor celor căzuți și tot indică un avans extraordinar la nivel cognitiv al oamenilor de Neanderthal.

Într-un fel, consideră Paul Pettitt, se rezolvă o ecuație controversată legată de practicile funerare neanderthaliene. Una influențată puternic de tendințele care apăruseră în anii `60 de umanizare a acestei specii. Acum, că neanderthalienii nu ar fi fost la fel de avansați pe cât credeam noi, sau că au fost, asta încă mai trebuie demonstrat și de către alte cercetări de profil.

Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.

Sursa foto: profimediaimages.ro