Sari direct la conținut

Arad: Fals cersetor, retinut de politisti. Cu banii obtinuti din cersit si-a cumparat saorma, bere, tigari si un CD original "Guta Magnificul"

HotNews.ro

Politistii locali din Arad au retinut un barbat din Salaj care, simuland un hadicap fizic, practica cersetoria, iar cu banii obtinuti si-a cumparat, printre altele, si un CD original „Guta Magnificul”, relateaza portalul Actualitati Arad.

Barbatul a fost identificat in cursul serii de duminica si dus la sediul Politiei Locale. „Barbatul apela la mila trecatorilor, inducandu-i in eroare. Inventiv, si-a indoit unul dintre picioare intr-un crac al pantalonilor, a imbracat apoi o alta pereche de pantaloni, unul dintre picioare parand, astfel, ca lipseste, dupa care s-a asezat undeva comod si a invocat mila publica”, a precizat Eugenia Crainic, purtator de cuvant la Politia Locala Arad.

Potrivit sursei citate, barbatul le-a marturisit politistilor locali ca „l-a alungat nevasta din casa”, fiind insurat de mai multi ani. El a mai spus ca are trei copii, cel mai mare fiind in varsta de 5 ani, dar impreuna cu sotia lui au insa de crescut sapte, patru copii fiind ai femeii, din prima casatorie.

„Cu toate acestea, ideea lui Turca Marcut Petrisor de cheltuire a banilor, in ideea responsabilitatii cresterii a sapte copii, care apasa pe umerii sai, este cel putin bizara. Cu banii obtinuti de pe urma cersitului, acesta si-a cumparat imediat o saorma, o bere, tigari, respectiv un CD original „Guta Magnificul”, pe care-l asculta la un MP3 player, cumparat, cu siguranta, cu banii obtinuti in alte zile de cersit”, a mai precizat purtatorul de cuvant al Politiei Locale Arad.

Conducerea Politiei Locale face apel la ratiunea trecatorilor, „care nu trebuie sa se lase manipulati de cersetorii din oras”.

„Acestia sunt, intr-o proportie covarsitoare, falsi cersetori, oameni fara scrupule, care apeleaza la mila publicului, dupa ce isi trucheaza starea de sanatate, scopul lor fiind doar acela de a obtine bani prin nemunca. De asemenea, fenomenul cersetoriei nu va putea fi eradicat decat cu participarea tuturor cetatenilor care, numai daca vor constientiza ca nu este oportun sa le ofere bani cersetorilor, vor putea sa traiasca intr-un oras curat si civilizat”, a mai mentionat Eugenia Crainic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro