Sari direct la conținut

Arad: Un barbat care a furat bijuterii in valoare de 45.000 de dolari, retinut de politisti

HotNews.ro

Un barbat a fost retinut de politistii aradeni, in noaptea de miercuri spre joi, dupa ce a furat dintr-o locuinta din oras bijuterii in valoare de 45.000 de dolari, iar din fata blocului a furat microbuzul de 30.000 de euro al familiei pagubite, anunta Mediafax.

Furtul a fost reclamat la Politia Arad miercuri dupa-amiaza, cand familia pagubita a revenit in tara dintr-o vacanta la Viena si a observat ca din fata blocului lipseste microbuzul Volkswagen Crafter, iar din locuinta lipsesc bijuteriile si un telefon mobil.

„Victima locuieste cu familia in SUA de zece ani si avea inchiriata o locuinta in cartierul Micalaca. Pe perioada Anului Nou, a fost plecata la Viena si a descoperit furtul la revenirea in tara”, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Arad, Camelia Tuduce.

Politistii au reusit sa retina un suspect dupa numai sase ore de cercetari, fiind vorba despre o cunostinta a victimei, care stia ca aceasta este plecata din tara.

Barbatul, care s-a prezentat drept mecanic auto, a reparat o masina a familiei pagubite in luna decembrie si ar fi auzit ca aceasta urmeaza sa plece in vacanta dupa Craciun.

„Furtul a avut loc in noaptea de 30 decembrie. Au fost furate bijuterii cu pietre pretioase in valoare de 45.000 de dolari, un microbuz in valoare de 30.000 de euro si un telefon mobil Samsung”, a precizat Tuduce.

Conform sursei citate, prejudiciul a fost recuperat in cea mai mare parte. Suspectul retinut pentru 24 de ore este Vasile A., are 24 de ani si este din satul aradean Galsa. El urmeaza sa fie prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva pentru furt calificat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro