Sari direct la conținut

Arafat anunţă că ”în curând” spitalele suport COVID vor reveni la patologiile pe care le tratau anterior / Spitalele Foişor şi Colentina, printre primele vizate

HotNews.ro
Pacienti transferati de la spitalul Foisor, Foto: Captura video
Pacienti transferati de la spitalul Foisor, Foto: Captura video

Medicul Raed Arafat se arată încrezător că ”în curând” unele spitale suport COVID vor reveni la patologiile pe care le tratau anterior, spitalele Foişor şi Colentina fiind printer primele vizate, relatează News.ro.

Întrebat marţi seară, într-o emisiune la Digi 24, când vor reveni primele spitale suport COVID la tratarea patologiilor pe care erau profilate anterior, Raed Arafat s-a arătat încrezător că acest lucru se va întâmpla curând.

”Cred că în curând, pentru că scăderea numărului cazurilor de terapie intensivă… Noi avem la Bucureşti şi Foişor şi Colentina care la un moment vor trebui să se întoarcă. (…) Probabil că ele vor fi printre primele. Plus că avem spitalele mixte, care încet-încet o să reducă partea de COVID către partea de cazuri non-COVD, pentru că avem spitale destule în Bucureşti care au secţii, sau au locaţii mixte, aveţi Sfântu Pantelimon, aveţi Spitalul Universitar, după care avem Sfântu Ioan care e integral COVID… numai că aceste măsuri şi asta trebuie, înţelepciunea spune că iei o dată şi deodată pui, gata, închidem totul, totul e perfect şi după care te trezeşti că trebuie să îl repui în funcţiune”, a afirmat Raed Arafat.

Acesta a menţionat că revenirea spitalelor la tratarea afecţiunilor cărora erau alocate anterior se va face în funcţie de ”cum scade numărul internaţilor” cu COVID-19.

”Nu vom transfera bolnav de terapie intensivă dintr-un loc în altul. Cu cât avem bolnavii de terapie intensivă, în secunda în care se externează, în secunda în care nu mai sunt acolo…”, a mai declarat Raed Arafat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro