Sari direct la conținut

Arafat: Lunile septembrie și octombrie vor fi dificile / Ce spune despre testarea tuturor profesorilor

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Secretarul de stat Raed Arafat a spus, vineri seară, la Digi24, că lunile septembrie și octombrie vor fi „dificile” din punctul de vedere al riscului de infectare cu coronavirus.

„Să nu uităm, sunt mai multe aspecte: deschiderea școlilor, mai este revenirea din concediu la locurile de muncă, aglomerarea orașelor, aglomerarea transportului public în comun. Astea sunt caracteristici pe care le vom vedea în luna septembrie. Mai este și activitatea electorală care se desfășoară, mai vine gripa sezonieră – în septembrie-octombrie vor începe să apară cazuri.. Sunt factori cumulativi care pot să ducă la o creștere mai departe, dacă, mai ales dacă, nu respectăm regulile de distanțare, portul măștii și toate astea”, a subliniat Raed Arafat.

Seful IGSU a fost întrebat si despre posibilitatea testării tuturor profesorilor înainte de începerea școlilor, dar a evitat subiectul spunând că în același mod au testat tot personalul din căminele de bătrâni, iar cazurile au continuat să apară deoarece se pot îmbolnavi pe parcurs.

Raed Arafat a vorbit și despre riscul asupra profesorilor, spunând că aceștia trebuie să știe cum să se protejeze. Totodată, în opinia secretarului de stat, cadrele didactice ar trebui să primească și ele măști.

Întrebat dacă și-ar trimite copilul la școală, în cazul în care ar avea unul, că „cel mai probabil, da”, dar știind că există măsuri „luate bine și clare”.

„Cel mai probabil da, dar știind că există măsuri care sunt luate bine și clare, care vor proteja copilul cât mai mult posibil”. Pe de altă parte, secretarul de stat a spus că ar impune anumite reguli și în familii, mai ales acolo unde sunt persoane în vârstă: „regula este: copilul să nu interacționeze direct cu bunicii, ceea ce nu va fi ușor. Pericolul real asupra copiilor este minimal. Pericolul este când se întorc acasă și riscul este să se treacă (infecția – n.r.) către bunici. De asta regulile din casă sunt foarte importante: spălarea, dezinfectarea și contact cât mai controlat cu persoanele în vârstă”.

Conform lui Arafat, purtatul măștii rămâne poate protecția cea mai bună pe care poate să și-o asigure o persoană care merge să ia copilul de la școală.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro