Sari direct la conținut

Arbitrul telecom a aprobat, pentru al doilea an, cererea RCS&RDS de a aplica propriilor clienți suprataxe la serviciile de roaming în UE / Suprataxele sunt mai mici decât cele de anul trecut

HotNews.ro
Oficialii RCS&RDS, despre suprataxa de roaming, Foto: Hotnews
Oficialii RCS&RDS, despre suprataxa de roaming, Foto: Hotnews

​ANCOM (arbitrul telecom) a aprobat, pentru al doilea an, cererea RCS&RDS de a aplica propriilor clienți anumite suprataxe, în plus față de tarifele naționale, pentru serviciile de roaming în UE, dar și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein (SEE), a anunțat autoritatea. Suprataxele maxime de roaming care pot fi aplicate de RCS & RDS sunt mai mici decât cele de anul trecut. Conform reglementarilor UE, operatorii mobili care nu sunt în masură să susțină comercial „Roam like at home” pot solicita și pot fi autorizati de autoritatea de reglementare, în urma unei analize, sa perceapa clienților astfel de suprataxe.

Suprataxele autorizate de ANCOM sunt plafonate pentru a permite exclusiv recuperarea costurilor de roaming furnizate în această zonă și se pot aplica tuturor clienților RCS&RDS care consumă servicii de roaming în SEE începând cu 1 iulie 2018, pentru o perioadă de 12 luni. Suprataxele pot fi aplicate de operator de la prima unitate de consum utilizată în roaming în SEE și numai pentru apelurile efectuate și primite, respectiv servicii de date (MB/GB).

  • Suprataxele maxime de roaming care pot fi aplicate de RCS&RDS

Suprataxele maxime de roaming care pot fi aplicate de RCS & RDS sunt mai mici decât cele reglementate anul trecut, având următoarele valori (fără TVA):

  • a) 0,0208 Euro/minut, pentru apelurile efectuate (față de 0,031 Euro/minut în 2017);
  • b) 0,0091 Euro/minut, pentru apelurile primite, sau orice valoare mai mică stabilită la nivel european de la data aplicării (față de 0,0108 Euro/minut în 2017);
  • c) 2,97 Euro/GB (0,00297 Euro/MB) (față de 6,37 Euro/GB în 2017 pentru consumul de date efectuat între 30 iunie – 31 decembrie 2017, respectiv 4,9 Euro/GB (0,0049 Euro/MB), pentru consumul de date efectuat între 1 ianuarie – 30 iunie 2018).

Pentru apelurile efectuate în roaming în SEE abonații RCS&RDS vor plăti, de la primul minut, numai suprataxa, în limita minutelor naționale incluse, respectiv tariful pentru apeluri în afara rețelei plus suprataxa, după epuizarea minutelor naționale incluse.

Pentru apelurile primite în roaming în SEE abonații RCS&RDS vor plăti, de la primul minut, numai suprataxa.

RCS&RDS poate în continuare să stabilească o politică de utilizare rezonabilă a resurselor de roaming în SEE, caz în care devin aplicabile reglementările mecanismului „Roam like at home” – detalii aici (punctul 7).

  • Condiții de suprataxare „Roam like at home”

Potrivit reglementărilor europene privind roaming-ul, operatorii mobili care nu sunt în măsură să susțină comercial „Roam like at home”, de exemplu ca urmare a tarifelor mici pe care le practică pe piața națională, pot solicita și pot fi autorizați de autoritatea de reglementare, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor anumite suprataxe de sustenabilitate, în plus față de tarifele naționale.

Din partea operatorilor prezenți pe piața din România, ANCOM a primit până acum două astfel de cereri din partea RDS&RCS, în 2017 și în luna mai a acestui an.

Suprataxele autorizate de Autoritate sunt menite să asigure posibilitatea RCS&RDS să își recupereze costurile pe care le suportă pentru a furniza propriilor clienți servicii de roaming în SEE, fără a fi afectate condițiile în care operatorul furnizează servicii mobile pe piața din România.

  • Autorizarea ANCOM este valabilă 12 luni și poate fi consultată aici.

ANCOM va monitoriza RCS&RDS în tot acest interval, astfel încât operatorul să nu depășească nivelul suprataxelor autorizate și să nu recupereze mai mult decât costurile furnizării serviciilor de roaming în SEE.

Pentru a afla cum au explicat anul trecut oficialii RCS&RDS decizia de a introduce suprataxe in roaming citește:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro