Sari direct la conținut

Ardealul se vinde

Ziua de Cluj

Transilvania, Ardeal sau Napoca sunt elemente care, alaturate numelui unei companii, pot aduce beneficii. Mai multi oameni de afaceri din Cluj au inglobat denumiri sau caracteristici traditionale in marcile lor. Banca Transilvania, Napolact sau Casa Ardeleana si-au dezvoltat identitatea pe baza caracteristicilor locale.

Napolact, jucator important din piata lactatelor, si-a dezvoltat anul trecut noua identitate de brand. Ideea in jurul careia a fost construita a fost cea de traditie. Iaurtul “numa’ bun” si “zdravan” sau smantana “gospodar” au pus Transilvania pe rafturile lanturilor internationale de retail.

Pe lista de produse traditionale romanesti propuse pentru atestare in Europa, Napolact are 10. Printre acestea figureaza nume cu rezonanta pentru ardeleni precum branzeturile Taga, Manastur, Tarnava, cascavalurile Bobalna si Dej, branza framantata burduf sau telemeaua Huedin.

“Prin studierea consumatorilor, a rezultat ca pozitionarea cea mai eficienta si care se potriveste cel mai bine pentru Napolact este cea de marca traditionala romaneasca, de continuator al traditiei transilvane in mestesugul prelucrarii lactatelor”, explica Daniela Dorca, brand manager Friesland Foods Romania.

Servicii financiare de pe malul Somesului

Numele unuia dintre cele mai cunoscute branduri de Cluj, Banca Transilvania (BT), are legatura cu zona in care a fost infiintata acum 13 ani, Cluj-Napoca/Transilvania, spun responsabilii sai de PR.

Unul dintre obiectivele stabilite, inca de la infiintare, l-a reprezentat o institutie bancara cu reprezentare puternica pe plan local si regional, in Transilvania. Institutia bancara cu Transilvania in nume a reusit sa se impuna si la nivel national.

“Tot ceea ce tine de imaginea bancii are legatura cu calitatea sa de brand de Cluj”, afirma Laura Petrehus, senior PR officer BT. Asocierile cu unele dintre caracteristicile recunoscute ale ardelenilor pot sprijini imaginea unei institutii stabile.

“Transilvania face parte din identitatea bancii, fapt care a contribuit, prin semnificatia denumirii, la pozitionarea ca o companie stabila, ce pune accent pe respectul fata de angajamentul luat fata de actionari, clienti si angajati. Banca impartaseste valorile zonei din a carei comunitate face parte”, explica Petrehus.

“Faptul ca nu mai putem vorbi de nici o alta institutie bancara care are sediul central in Cluj constituie un avantaj pentru atingerea unei cote de piata semnificativa pe plan local si regional. Se poate vorbi despre simpatie pentru brandul BT. Exista beneficii atat pentru imagine, cat si pentru afacere in sine”, arata Petrehus.

Napoca, inapoi pe vederi

Hotelul isi leaga numele de unul dintre cele mai cunoscute cladiri ale Clujului. La Napoca se deruleaza investitii de milioane de euro pentru modernizare, insa elementele de traditie vor fi folosite pentru promovare. “Imaginea hotelului se afla pe toate vederile cu municipiul.

Lumea isi aminteste despre ceea ce era Napoca, iar relansarea in noua sa forma ar putea insemna o renastere pentru hotel si repozitionarea ca unul dintre simbolurile Clujului, mai ales pentru cei care il cunosc demult”, crede managerul Napoca, Roxana Ghiran.

“Nu ne putem compara cu lanturile Hilton sau Ramada, dar, pentru atragerea clientilor, e un plus sa ai un nume cunoscut si in afara judetului”, spune Ghiran.

Ardealul in meniu

Restaurantul Casa Ardeleana functioneaza de patru ani. La preluare, acum un an, actualii proprietari au decis sa pastreze elementele care i-au atras in afacere: numele si conceptul intrezarit. Investitiile pentru preluarea si transformarea afacerii au fost de 200.000 de euro. “Am preluat afacerea si i-am schimbat fata.

Ideea a fost sa facem in asa fel incat muzica, atmosfera, decorul si mancarea sa duca la doua elemente: casa, cu ideea de gazda, si Ardeal”, explica Gabriela Roman, coproprietar Casa Ardeleana. Aceleasi idei vor fi promovate printr-o campanie de marketing in pregatire.

“Zamuri” in loc de ciorbe, fripturi de Turda sau de Cluj, gomboti cu prune sau salata Apahida sunt “ardelenismele” din meniu. “Avem si clienti din Cluj, din afara si multi straini. in Cluj mai exista restaurante cu specific romanesc, dar noi ne-am axat pe cel ardelean si asta ne diferentiaza”, spune Roman.

Dublata de o politica de preturi si de investitii, ideea a dat rezultate: in ultimele luni din 2006 numarul clientilor era dublu fata de perioada similara din 2005.

Primul venit, primul servit

Specialistii in comunicare arata ca asocierea unei companii cu o localitate sau cu o regiune poate fi o miscare eficienta daca raportarea se face la un loc cu reputatie, atribute pozitive si recunoastere la nivel regional, national sau international, in functie de strategie.

“E important sa fii primul care face miscarea aceasta fiindca, pentru urmatorii, este mai dificil sa se impuna si sa se diferentieze. in cazul asocierii numelui unei companii cu o zona se face un transfer de valori. Pentru Transilvania vorbim de credibilitate sau de seriozitate.

Asocierea poate asigura si o recunoastere mai rapida si usoara”, explica Mihaela Banciu, managing partner al Agentiei Inter Verba. in era globalizarii, pentru anumite produse promovarea specificului local poate fi un avantaj. “Numele este doar o umbrela. Un nume potrivit poate sa ajute o companie, dar nu garanteaza succesul.

Este nevoie de coerenta si de a-ti sustine promisiunile prin produsele sau serviciile oferite”, spune Banciu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro