Sari direct la conținut

Arhitect sef Sectorul 3: Pe aproape 15% din suprafata Bucurestiului se pot face constructii noi

HotNews.ro

Aproximativ 15% din suprafata Capitalei este disponibila pentru constructii noi si poate „primi” sute de mii de apartamente, a declarat Stefan Dumitrascu, arhitectul sef al Sectorului 3, potrivit Mediafax.

„Exista foarte mult spatiu de construit in Bucuresti. Mai mult de 30% din suprafata Bucurestiului poate primi investitii noi. Sunt peste 6.000 de hectare de teren pe care se poate construi”, a spus Dumitrascu.

Arhitectul a afirmat ca, respectand legislatia privind urbanismul, din cele 6.000 de hectare disponibile raman peste 3.000 de hectare de teren pe care se poate construi in Bucuresti.

„Bucurestiul are un deficit de circa 100.000 de locuinte, iar pe cele 3.000 de hectare disponibile ar avea loc sute de mii de locuinte. Noi suntem mult sub media europeana si in ceea ce priveste spatiile hoteliere, spatiile de birouri sau spatiile de retail”, a adaugat Stefan Dumitrascu.

Suprafata Capitalei este de 228 de kilometri patrati, adica 22.800 de hectare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro