Armata rusă încearcă să relanseze ofensiva pe axa Izium, dar forțele ucrainene rezistă folosind avantajele terenului împădurit – evaluare britanică
Trupele rusești încearcă să relanseze ofensiva pe axa Izium, dar forțele ucrainene din acel sector se apără foarte bine folosind avantajele terenului împădurit, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de luni dimineață
Ce spun serviciile secrete militare britanice:
- În timp ce principalul obiectiv operațional al Rusiei rămâne buzunarul Severodonețk-Lysychansk, săptămâna de bombardamente intense și constante sugerează că Rusia încearcă acum să recapete avânt pe axa nordică Izium.
- Forțele ucrainene continuă să mențină poziția în acel sector, folosind bine terenul împădurit pentru a-și ajuta apărarea.
- În următoarele săptămâni, este foarte probabil ca această campanie a Rusiei să se bazeze din ce în ce mai mult pe eșaloanele de forțe de rezervă. Acestea constau din mai multe componente distincte pe care Rusia a început aproape sigur să le desfășoare deja.
- Rezerva armatei de luptă a Rusiei este o inovație recentă, formată din rezerviști cu jumătate de normă, dar voluntari, care se desfășoară ca unități întregi, de obicei alocate pentru sarcini de securitate în zona din spatele frontului.
- Resursa umană pentru mobilizare este fondul considerabil al tuturor veteranilor care au servit în armata regulată în ultimii cinci ani. Autoritățile ruse folosesc probabil voluntari din această categorie pentru a completa batalioanele terțe din cadrul brigăzilor regulate.
- În ciuda unui deficit continuu în ceea ce privește numărul de rezerviști care pot fi desfășurați pentru Ucraina, conducerea rusă rămâne probabil reticentă în a ordona o mobilizare generală.
(foto articol © Valentyn Leshchymenko | Dreamstime.com)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro