Sari direct la conținut

Arnold Schwarzenegger anunţă un misterios proiect numit „Zeus”

HotNews.ro
Arnold Schwarzenegger, Foto: Flickr
Arnold Schwarzenegger, Foto: Flickr

Actorul Arnold Schwarzenegger a distribuit pe reţelele de socializare afişul unui proiect intitulat „Zeus” ce va fi lansat în luna februarie, relatează revista People, citată de News.ro.

Imaginea, în care Schwarzenegger apare cu o barbă albă uriaşă, i-a intrigat pe fanii actorului de pe reţelele de socializare.

Potrivit IMDB, Arnold Schwarzenegger nu are un proiect de film intitulat „Zeus”, ceea ce i-a făcut pe unii să speculeze că anunțul ar fi despre o viitoare reclamă pentru SuperBowl, cel mai important eveniment sportiv din Statele Unite.

Actorul urmează să apară într-o continuare a aventurilor lui Conan, în „Kung Fury 2” şi o urmare a „Gemenilor”, comedia cu Danny de Vito, care se va numi „Tripleții”.

Cea mai recentă apariţie a sa pe ecran a fost în „Terminator: Dark Fate” (2019), al şaselea film al celebrei francize SF.

Pentru mai multe știri din lumea cinematografiei poți citi rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro