Arta originala peruana
Capitala Cuturala a Europei nu atrage doar turisti, ci si comercianti.
Din luna decembrie a anului trecut, la Sibiu functioneaza un magazin
cu obiecte de arta traditionala peruana. Primul de acest fel din oras.
Proprietarii s-au gindit sa imbogateasca oferta locala in urma „Tirgului
de cadouri”, unde si-au rezervat un stand. Cum afacerea a mers bine,
ieseanca Smaranda Cojocaru si sotul ei, Jack Espiritu, de origine
peruana, au decis sa se stabileasca la Sibiu. Dupa trei ani petrecuti
in Peru, o tara cu o cultura si o civilizatie extraordinara.
S-au mutat la Sibiu
Obiecte traditionale de artizanat, sculpturi incase, picturi pe vaze,
reprezentatii religioase, razboinice, ornamente, podoabe sau
indeletniciri populare, toate realizate manual in Peru, este oferta
pe care o propune sibienilor Inka’s Sun. Ideea apartine unei
romance din Iasi, Smaranda Cojocaru, care are un sprijin in chiar
sotul ei, Jack Espiritu, de origine peruana. In perioada „Tirgului
de cadouri”, din decembrie anul trecut, cei doi au prezentat
obiectele sibienilor si, pentru ca acestea au fost foarte bine
receptate, le-a venit ideea sa se mute in Sibiu si sa intemeieze
o afacere de familie chiar in inima culturala a Europei.
Lucrate manual
Cei doi s-au stabilit aici dupa trei ani petrecuti in Peru, o tara
cu o cultura si o civilizatie extraordinara. Smaranda Cojocaru
si-a dorit cel mai mult sa revina in tara. Si nu la Iasi, ci in Sibiu,
unde a simtit aceeasi apropiere a romanilor, dar si a germanilor
fata de arta peruana. „Mie mi-a placut mai mult Sibiul si mi s-a
parut ca oamenii sint mai deschisi ca-n alte parti, ca sint altfel.
Am vazut si am simtit o legatura puternica intre romani si peruani,
intre dorinta unora si a altora de a impartasi o farima din cultura
straveche”, spune Smaranda.
Majoritatea obiectelor aduse la Sibiu sint realizate manual in
Peru si apoi trimise in Romania. Multe dintre ele sint replici
dupa obiecte vechi, care apartin culturii incase sau sud –
americane si prezinta avizul Ministerului Culturii din Peru,
pentru a putea fi exportate.
Artizanat original
Obiectele artizanale aduc in prim plan cultura diferitelor zone
din Peru, precum Macchu Pichu, Cusco, Chancay sau Huary.
Cele mai multe dintre ele, fie ca este vorba despre bratari,
vase, reprezentatii animale, sint minutios pictate sau sculptate,
folosindu-se vechi tehnici peruane. Unele desene sau culori
sint imprimate pe lemn ars de eucalipt. Diferitele statuete au
ca suport lemnul de Balsa, cel mai usor lemn din lume. De
asemenea, multe dintre desene si picturi rememoreaza
nasterea Domnului. „Ei au incercat in fiecare zona din Peru
sa reprezinte scena nasterii Domnului in felul lor. Majoritatea
peruanilor sint catolici si ieslea cu pruncul este un motiv
special in cultura lor”, explica Smaranda.
Preturi accesibile
Din toata colectia, care numara peste 100 de modele, nu
lipsesc nici obiectele vestimentare, caciuli chullo, poncho-uri,
sau covorasele ornamentale, realizate din alpaca, o lina foarte
deasa si moale. Preturile difera. Incep de la citiva lei noi,
pentru obiectele mai mici (scrumiere, vaze, bratari, bijuterii etc.),
pina la citeva sute de lei noi. Un poncho din lina de alpaca se
vinde cu 290 lei noi, „dar acelasi articol se vinde in Statele Unite
cu 400 de dolari”, precizeaza proprietara.
Produse din tartacuta
Un material des folosit pentru confectionarea micilor obiecte de
artizanat este tartacuta, o planta speciala din care se realizeaza
si globuri de impodobit bradul de Craciun, dar si pahare
artizanale sau farfurii. Peruanii folosesc aceste pahare pentru
a servi o bautura traditionala, numita „chica de jora”.