Ascendis a incheiat un parteneriat cu Limra International pe piata de training din Romania
Compania Ascendis, specializata in training si consultanta, a incheiat un parteneriat cu Limra International, una dintre cele mai mari asociatii de companii de servicii financiare si asigurari de viata la nivel mondial, pentru dezvoltarea unor abilitati specifice consultantilor financiari din domeniul vanzarilor, se arata intr-un comunicat al companiei. Cursurile au printre obiective consolidarea experientei in domeniul serviciilor financiare, cresterea eficientei in gestionarea propriei afaceri a consilierior financiari, construirea de relatii profitabile.
„Colaboram cu numeroase companii de pe piata financiara de mai multi ani. In spiritul orientarii catre nevoile specifice ale clientilor si catre sprijinirea eforturilor de a-si atinge obiectivele ambitioase, Ascendis si-a adaptat programele si a contribuit la succesul lor. Parteneriatul cu Limra are ca scop cresterea calitatii serviciilor noastre oferite companiilor din sectorul financiar si, in cele din urma, clientilor acestora multumiti si loiali”, a declarat Costea Dumitrescu, partener Ascendis.
Limra International este o asociatie a companiilor de servicii financiare si de asigurari de viata, cu 850 de membri in peste 70 de tari din lume. Compania a fost fondata in 1916 pentru a oferi servicii de cercetare, de consultanta si de evaluare si dezvoltare de personal membrilor sai, ajutandu-i sa-si imbunatateasca eficienta in marketing si distributie.
Prezenta de peste 10 ani pe piata de training si consultanta din Romania, Ascendis este specializata in urmatoarele domenii: consultanta, training si invatare experientiala, teambuilding. Echipa companie cuprinde 35 de traineri, consultanti si facilitatori care lucreaza in cadrul urmatoarelor divizii: training; experiential learning – divizie de invatare accelerata pe baza de simulari; consultanta in dezvoltarea organizatiilor; teambuilding; conferinte; evaluari si cultura organizationala.