Asesoft Distribution preia 50% din distribuitorul IT Combox Delivery, pentru doua milioane euro
Asesoft Distribution a anuntat achizitia, cu doua milioane euro, a 50% din Combox Delivery, companie care activeaza in distributia de produse periferice, media, componente, produse sub marca proprie si alte accesorii pentru PC.
“Combox aduce o zona de produse IT complementara gamei curente Asesoft Distribution.Tranzactia vine sa sustina intentiile declarate la inceputul anului cu privire la dezvoltarea si intarirea partenerilor nostri locali, prin oferirea unei game de produse extinse si a unor programe de parteneriat solide”, a declarat Iulian Stanciu, director general Asesoft Distribution.
“Asocierea cu Asesoft Distribution inseamna pentru Combox Delivery o asezare pe o structura optimizata de cost si accesul la o baza de clienti mult mai extinsa. Accesul la un set de resurse importante pe care Asesoft Distribution il poate aloca spre Combox va duce pe termen lung la o rata mult superioara ritmului actual de crestere”, a declarat Vlad Dumitru, director general Combox Delivery.
“Avand in vedere similitudinile la nivel de model de business si segmentul de produse foarte apropiate, ne propunem un timp de integrare operational intre trei si sase luni de la finalizarea tranzactiei”, a declarat Razvan Ziemba, director executiv Asesoft Distribution.
Combox Delivery va actiona in continuare ca o entitate independenta, conducerea afacerii fiind asigurata de echipa actuala de management. Asesoft Distribution si Combox Delivery vor actiona la nivel operational pentru integrarea platformelor si, in acelasi timp, pentru dezvoltarea oportunitatilor comune.
Afacerile Asesoft Distribution au crescut anul trecut cu 44% fata de 2006 si au ajuns la 104 milioane dolari. Tinta pentru anul in curs este de 135 milioane dolari.
Asesoft a finalizat, saptamana trecuta, preluarea unui pachet de 25% din firma de curierat Curiero, unul dintre primii cinci jucatori din piata.