Sari direct la conținut

ASF a anunțat oficial decizia și motivele sancționării cu câte 50.000 lei a City Insurance și Euroins, cei mai mari asigurători RCA

HotNews.ro
Sanctiuni ASF, Foto: ASF
Sanctiuni ASF, Foto: ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat oficial joi că în urmă cu 2 zile a sancționat City Insurance și Euroins cu câte 50.000 de lei, confirmând informațiile pe surse publicate marți de HotNews.ro. ASF precizează că motivele sancționării celor doi asigurători sunt transmiterea cu întârziere a ofertei de despăgubire sau a notificărilor cu privire la motivele pentru care nu au aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire, precum și efectuarea cu întârziere a plății despăgubirilor. Cele două societăți au dreptul de a contesta sancțiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

„Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât, în cadrul ședinței din data de 24 septembrie 2019, sancționarea societăților de asigurare City Insurance S.A și Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. cu amendă în cuantum de 50.000 de lei pentru fiecare companie.

Sancționarea s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 3 lit. (d) din Ordonanța de Urgență nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 37 alin. (2) lit. a), alin. (11) și alin. (14) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

ASF a emis și a transmis astăzi, 26 septembrie 2019, actele individuale către cele două societăți, care conțin motivarea deciziilor Consiliului ASF.

În cadrul controlului permanent desfășurat de către ASF s-a constatat distinct pentru fiecare societate încălcarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, într-un anumit număr de dosare de daună, respectiv a prevederilor:

  • art. 21 alin. (1) – transmiterea cu întârziere a ofertei de despăgubire sau a notificărilor cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire;
  • art. 21 alin. (4) – efectuarea plății despăgubirilor cu întârziere; art. 19 alin. (11) din Norma nr. 20/2017- efectuarea (re)constatării daunelor cu întârziere.

Procesul de supraveghere este un proces continuu, flexibil şi iterativ, în care supravegherea societăților se bazează pe riscuri. În cadrul acțiunilor de monitorizare și control permanent a fost constatată o tendință ascendentă a numărului de petiții înregistrate la ASF și a ratei de soluționare a acestora în favoarea petenților (în peste 50% din cazuri). Societățile sancționate se încadrează la grad de conformare mediu spre redus sau, respectiv redus, cu diferențe semnificative față de media pieței.

Aspectele neconforme cu legislația se analizează atât individual (încălcări ale prevederilor legale expres menționate), cât și în contextul naturii, amplorii şi complexității riscurilor activității desfășurate de societăți, inclusiv a gradului de cooperare cu ASF. Din perspectiva riscului de conduită și a monitorizării produselor, a cotei semnificative pe piața asigurărilor a produsului RCA se impune supravegherea strictă a guvernanței produsului RCA, de către societățile de asigurare și de către ASF, având în vedere că societățile trebuie să acționeze întotdeauna onest și profesionist, astfel încât să corespundă cel mai bine intereselor clienților.

Prin conduita în domeniul asistenței post-vânzare, conform cadrului legal, societățile trebuie să se asigure de faptul că interesele, drepturile și nevoile clienților sunt luate în considerare pe tot parcursul ciclului de viață al produsului, până la finalizarea relațiilor contractuale, inclusiv prin implementarea unui proces eficient și rapid de gestionare a daunelor și implementarea unui sistem eficient de gestionare a reclamațiilor.

Conduita necorespunzătoare a unei societăți de asigurare din perspectiva riscurilor pe care aceasta le poate genera la adresa consumatorilor este un factor agravant al circumstanțierii faptelor de nerespectare a cadrului legal referitoare la produsele de asigurare specific legiferate și supravegheate de către ASF.

Cele două societăți au dreptul de a contesta sancțiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii Consiliului ASF.”

  • Amendarea City Insurance și Euroins, anunțată încă de acum zile de HotNews.ro

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis marți să amendeze City Insurance și Euroins cu câte 50.000 de lei pe motiv că ofertele de despăgubire ar fi fost transmise cu întârziere și automat a întârziat și plata despăgubirilor auto către păgubiți, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate procesului. Cele două societăți dețin în prezent 69,7% din piața RCA din România. HotNews.ro a solicitat un punct de vedere celor două societăți și vom reveni cu răspunsuri imediat ce le vom primi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro