Sari direct la conținut

ASF a aprobat majorari de capital de peste 200 milioane lei pentru societatile de asigurari si brokeri in primul trimestru din 2015

HotNews.ro
Sediul ASF, Foto: AGERPRES
Sediul ASF, Foto: AGERPRES

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat miercuri ca in primul trimestru din acest an a aprobat majorari de capital de aproximativ 200 milioane lei in cazul a sase societati de asigurari si de aproximativ 1,9 milioane lei in cazul a noua brokeri. Mai sunt in curs de aprobare majorari de capital in valoare de peste 100 milioane de lei. ASF a aprobat de asemenea si prospectul de baza cu privire la programul de oferta de vanzare de obligatiuni emise de Primaria Municipiului Bucuresti, program a carui valoare maxima va fi de maxim 2.220.100.000 lei.

  • „In cadrul sedintei Consiliului ASF de la inceputul acestei saptamani a fost aprobat prospectul de baza cu privire la programul de oferta de vanzare de obligatiuni emise de Primaria Municipiului Bucuresti. Valoarea programului va fi de maxim 2.220.100.000 lei, iar caracteristicile principale ale fiecarei emisiuni de obligatiuni vor fi stabilite prin termenii finali. Admiterea la tranzactionare pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti a obligatiunilor emise de Primaria Municipiului Bucuresti se va realiza in baza prospectului de baza, a termenilor finali aferenti si a reglementarilor BVB”, se arata intr-un comunicat transmis miercuri de ASF.

Redam mai jos alte decizii luate miercuri de conducerea ASF:

„De asemenea, a fost aprobata blocarea, incepand cu data de 17.04.2015, pe o perioada de doua saptamani, a transferului dreptului de proprietate asupra celor 1.004.800 actiuni emise de SCUT S.A. Constanta, obiect al tranzactiilor din 16.04.2015, detinute de COMCM S.A. Constanta.

In sedinta de astazi, Consiliul ASF a audiat si dezbatut proiectul Strategiei de Tara 2015 – 2018 pentru Romania al BERD, care cuprinde principalele repere ale implicarii acestei institutii pe piata de capital locala. Consiliul ASF incurajeaza programele de investitii BERD pe piata de capital, dar si in sectorul de asigurari si solicita continuarea proiectelor de asistenta tehnica pentru dezvoltarea pietei locale de capital.

Consiliul ASF a aprobat executia Bugetului de Venituri si Cheltuieli la 31.03.2015, precum si rectificarea BVC pe anul in curs. In primul trimestru al anului 2015, veniturile realizate au reprezentat 110% din cele bugetate, iar cheltuielile au fost de 72% fata de prevederile bugetare, din care cheltuielile cu personalul au fost de 77% in raport cu cele previzionate. Trimestrul I s-a incheiat cu un excedent curent de 10.179.301 lei.

In cadrul sedintei a fost prezentata si o situatie a majorarilor de capital aprobate in decursul primului trimestru al anului 2015 pentru societatile de asigurare si brokeri. Astfel, suma totala a majorarilor de capital in cazul a 6 societati de asigurare se ridica la aproximativ 200 milioane lei, in timp ce pentru un numar de 9 brokeri aceasta este de aproximativ 1,9 milioane lei. Mai sunt in curs de aprobare majorari de capital in valoare de peste 100 milioane de lei.

In vederea alinierii la prevederile art. 129 din Legea 297/2004 privind piata de capital au fost aprobate solicitarile SC SIBEX – Sibiu Stock Exchange S.A. si SC Bursa de Valori Bucuresti S.A. de modificare a actelor constitutive. A fost, de asemenea, aprobata solicitarea SAI ATLAS ASSET MANAGEMENT S.A. de inregistrare a unui nou Fond Inchis de Investitii – ALCHEMIST – precum si inscrierea acestuia in Registrul public al ASF.

Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzactionare pe Sistemul Alternativ de Tranzactionare administrat de BVB, in baza dispozitiilor Legii 151/2014, a actiunilor unui numar de 15 noi societati: ORGANE DE ASAMBLARE S.A. Brasov, CARMECO S.A. Constanta, CEREALCOM S.A. Alexandria, SOMPLAST S.A. Nasaud, SIBAREX S.A. Campineanca, FAIMAR S.A. Baia Mare, COMPANIA HOTELIERA INTERCONTINENTAL ROMANIA S.A. Bucuresti, LACTAG S.A. Costesti, AVIATIA UTILITARA Bucuresti, ARGUS S.A. Constanta, INSTIRIG S.A. Bals, COMCEREAL S.A. Tulcea, MINEXFOR S.A. Deva, UTILAJ GREU S.A. Murfatlar, LCS IMOBILIAR S.A. Cluj Napoca.

A fost aprobata avizarea prealabila a modificarii Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative BCR PLUS, administrat de BCR PENSII – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., precum si avizarea prealabila a modificarii Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative RAIFFEISEN ACUMULARE administrat de S.A.I. RAIFFEISEN ASSET MANAGEMENT S.A. A fost aprobata si autorizarea modificarii Declaratiei privind politica de investitii pentru Fondul de Pensii Facultative ING ACTIV si ING OPTIM administrate de NN Asigurari de Viata S.A.

Au fost aprobate modificari ale actelor constitutive pentru doua societati de asigurare, precum si numirea unei persoane in functia de director general al unei societati de brokeraj.

Consiliul ASF se intruneste in fiecare saptamana pentru a decide asupra masurilor care trebuie adoptate pentru buna functionare si pentru supravegherea eficienta a pietelor financiare non-bancare, a participantilor si operatiunilor pe aceste piete”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro