Sari direct la conținut

ASF a renuntat la serviciile de purtator de cuvant ale lui Radu Soviani/Acesta ameninta cu instanta daca disputa nu se rezolva amiabil

HotNews.ro
Dan Radu Rusanu, Corneliu Moldoveanu si Radu Soviani, Foto: Hotnews
Dan Radu Rusanu, Corneliu Moldoveanu si Radu Soviani, Foto: Hotnews

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat luni ca incepand cu data de 13 decembrie 2014 a incetat contractul cu RST Media, firma detinuta de Radu Soviani, pentru prestarea de servicii de management in domeniul comunicarii si relatiilor publice. Practic, ASF a renuntat la serviciile de purtator de cuvant furnizate de acesta. In replica, Radu Soviani, aminteste pe blogul sau ca presta servicii de purtator de cuvant pentru ASF in baza unui acord cadru incheiat pe 3 ani, castigat prin procedura de achizitie publica, si cere ASF rezolvarea pe cale amiabila a disputei pana in data de 26 decembrie, dupa care se poate adresa tuturor instantelor de judecata.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat luni presa ca a incetat colaborarea cu Radu Soviani printr-un mesaj scurt:

  • „Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)  anunta ca, incepand cu data de 13.12.2014, a incetat contractul nr. 4229/13.12.2013  incheiat cu SC RST MEDIA SRL  pentru prestarea de servicii de management in domeniul comunicarii si relatiilor publice.
  • Prin urmare, relatia cu reprezentantii mass-media va fi gestionata de acum inainte de catre Serviciul Comunicare din cadrul ASF. Jurnalistii sunt rugati sa trimita toate solicitarile adresate ASF la email: mailto:comunicare@asfromania.ro”.

Incetarea contractului cu firma RST Media, care este detinuta de Radu Soviani, inseamna practic renuntarea la serviciile acestuia ca purtator de cuvant al ASF.

In replica, Radu Soviani, director general al RST Media, a publicat urmatoarea reactie pe blogul sau:

„Referitor la comunicatul de presa al Autoritatii de Supraveghere Financiara din data de 15 decembrie 2014, privind incetarea contractului nr. 4229/13.12.2013, incheiat intre RST Media si Autoritatea de Supraveghere Financiara, printr-o procedura de achizitie publica, pozitia RST MEDIA este urmatoarea:

Societatea RST MEDIA a luat act cu surprindere de continutul comunicatului de presa al Autoritatii de Supraveghere Financiara din data de 15.12.2014.

In luna noiembrie, RST MEDIA a solicitat Autoritatii de Supraveghere Financiara, incheierea unui nou contract subsecvent in conformitate cu acordul cadru sus-mentionat, societatea neprimind pana la data de 8 decembrie 2014 niciun raspuns din partea Consiliului ASF. Prin urmare, in data de 11 decembrie 2014, societatea RST MEDIA a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiara, potrivit contractului mentionat, de declansarea tratativelor pentru rezolvarea pe cale amiabila a disputelor dintre ASF si RST Media pana la data de 26 decembrie 2014 (conform prevederilor contractului – 15 zile de la demararea tratativelor). Pana in acest moment nu am primit niciun raspuns la solicitarea noastra, din partea Consiliului ASF.

Mai mult, in cadrul unei intalniri de lucru desfasurata astazi, 15 decembrie 2014, ora 14.00, am fost informati de catre domnul Misu Negritoiu ca astazi,15 decembrie 2014 este ultima zi de colaborare contractuala cu societatea RST MEDIA SRL, noi solicitand in acest sens sa ne fie pusa la dispozitie o hotarare a Consiliului ASF. Pana la aceasta ora nu am primit Hotararea Consiliului ASF referitoare la ,,incetarea contractului nr. 4229/13.12.2013″.

Intrucat din punctul de vedere al SC RST MEDIA SRL suntem in perioada in care ASF trebuie sa faca, potrivit contractului ,,toate eforturile pentru rezolvarea amiabila a disputelor” – , data dupa care ne putem adresa tuturor instantelor de judecata, rugam reprezentantii mass-media sa inteleaga faptul ca RST MEDIA nu ofera mai multe amanunte in acest sens, in acest moment. RST MEDIA urmeaza sa manifeste transparenta maxima fata de reprezentantii mass-media, dupa data de 26 decembrie 2014, indiferent daca disputele legate de contract vor fi/ nu vor fi rezolvate pe cale amiabila. Deasemenea, intrucat accesul la adresa de e-mail radu.soviani@asfromania.ro ne-a fost restrictionat, va rugam sa adresati orice intrebare suplimentara la adresa radu@soviani.com, cu precizarea ca vom oferi raspunsurile dupa data de 26 decembrie 2014. RST Media isi manifesta intreaga disponibilitate pentru derularea contractului cu ASF pe intreaga perioada solicitata prin intermediul unei proceduri de achizitie publica, respectiv 3 ani de la data semnarii contractului”.

  • Ce spun datele din SEAP despre contractul dintre ASF si firma lui Radu Soviani:

Datele din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) arata ca ASF a incheiat in data de 13.12.2013 un acord cadru pe 3 ani cu firma RST Media, pentru „servicii de management in domeniul comunicarii si relatiilor publice care constau in: servicii de purtator de cuvant, servicii privind coordonarea implementarii stategiei de comunicare externa a autoritatii contractante, servicii de gestionare a relatiilor cu mass-media in situatii de criza”.

Valoarea fata TVA a contractului a fost de 799.992 lei, iar firma RST Media asigura aceste servicii catre ASF printr-o echipa care trebuia sa asigure pozitiile de: purtator de cuvant, manager de proiect si un expert pentru un venit lunar de 5050 euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro