ASF a sancţionat trei companii de asigurări şi două companii de brokeraj în asigurări
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancţionat trei companii de asigurări şi două companii de brokeraj în asigurări, potrivit unui comunicat al reglementatorului. Unul dintre cei sancționați este ABC Insurance, despre care HotNews a scris aici.
Generali Romania Asigurare Reasigurare S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 113.600 lei (circa 22.500 de euro) fiind mai multe norme și legi care reglementează asigurările.
Omniasig VIG S.A. – sancționată cu avertisment scris pentru faptul că nu au fost raportate către ONPCSB toate operațiunile de transferuri externe a căror valoare depășește echivalentul a 10.000 euro.
ABC Insurance S.A. – sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 260.100 lei (52.000 euro) și stabilirea unor măsuri pentru nerespectarea unor prevederi legale în ceea ce privește modul de constituire a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice aferente contractelor de asigurare de garanții.
D&CA Insurance Broker S.R.L. – amendă în cuantum de 5.000 de lei (1000 de euro) pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (10) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări și a art. 11 alin. (14) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări.
Energy Broker de Asigurare S.R.L. a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări.