Astazi, la Iasi, vor fi scoase Moastele Sfintei Parascheva
De ieri, Iasiul a fost luat cu asalt de zeci de mii de pelerini. Acestia au venit sa se inchine la Sfintele Moaste, deoarece azi, la ora 7.00, vor fi scoase pe esplanada din fata Catedralei Mitropolitane moastele Sfintei Parascheva. Cu toate ca nu au unde dormi, pelerinii vor, cu orice pret, ca in aceasta zi sa ajunga sa atinga moastele. „Astazi am ajuns din Bucuresti.
Nu am ce manca, am plecat de acasa cu doua mere, dar am venit la sfanta sa ma rog pentru sanatate, liniste si pentru copiii mei. Nu am unde dormi, am sa dorm in gara”, declara Anisoara Calin, pensionara.
Preotii au facut un apel la credinciosii cu domiciliul in Iasi pentru a-i caza pe pelerini in propriile case. Pana la scoaterea Sfintelor Moaste, vor sosi in Iasi peste un milion de crestini. Cu acest prilej, tot astazi, va ajunge la Iasi si un fragment din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Iisus Hristos.
Delegatia care va aduce sfanta relicva din Grecia este condusa de IPS Mitropolitul Panteleimon de Veria. Dupa descoperirea Sfintei Cruci, aceasta a fost impartita in mai multe fragmente, care au fost duse in toate colturile lumii, pentru binecuvantarea manastirilor si bisericilor.
Mai multe sortimente noi de bautura
O data cu inceperea Sarbatorilor Iasilor, care au loc in perioada 9-17 octombrie, in fata Complexului Hala Centrala, a inceput si Festivalul Vinului, ce pare la prima vedere mult mai sarac decat in anii anteriori, in sensul ca au venit mult mai putine firme de profil.
Soiuri de vinuri de cea mai buna calitate, muzica, mititei, foarte multi oameni, unii chiar intr-o avansata stare de ebrietate, fac parte din decorul obisnuit al acestui festival. Distractia a inceput.
Producatori de vinuri, veniti anual din diferite zone ale tarii, unii pentru a-si promova sortimentele, altii pentru ca respecta traditia, toti s-au adunat cu mic, cu mare, pentru a participa la acest festival. Printre marcile de vinuri prezentate se numara Sec de Murfatlar, Bucium, acesta fiind si unul din sponsorii festivalului, Vinia Sa si mult-apreciatul vin de Cotnari.
„Incepand de astazi, sute de mii de credinciosi din intreaga tara si din afara ei se indreapta spre Iasi, la sarbatoarea Cuvioasei Parascheva.”
Spectacole de muzica populara
Astazi, la Sarbatorile Iasilor, va debuta promenada actorilor ieseni, care vor merge imbracati in costume de epoca pe traseul Gradina Copou – Palatul Culturii, intre orele 10.00-11.00 si 17.00 -19.00. Incepand cu ora 10.
00, pe esplanada Costache Negri, in parcarea Halei Centrale, pe esplanada Tribunalului si pe cea de langa Strandul Municipal va incepe Targul Toamnei, in cadrul caruia comerciantii de piei, blanuri si obiecte artizanele isi vor expune marfurile. Intre orele 14.30 si 15.30, pe esplanada din fata Palatului Culturii va avea loc un spectacol folcloric, sustinut de ansamblul de dansuri populare Balada.
Tot aici, va avea loc si un spectacol de dans popular, sustinut de ansamblurile Romanasii si Melody. La ora 17.00, in cartierul iesean Alexandru cel Bun are loc un spectacol de muzica populara si muzica usoara, organizat de municipalitatea ieseana. La Cercul Militar va fi organizata o Expozitie de Pictura. Intre orele 22.00 si 4.
00, va fi oferit Ceaiul Pelerinilor, prilej cu care cei sositi in capitala moldava in pelerinaj vor primi din partea Primariei cate o ceasca cu ceai si un bon pentru a manca la Cantina de Ajutor Social.
Politicienii nostri vin si ei la Iasi
Cu prilejul acestei sarbatori, in perioada 12-14 octombrie 2004, vor fi introduse, suplimentar, doua noi trenuri rapide pe relatia Bucuresti-Iasi: in data de 12 octombrie, rapidul 12661, cu plecarea din Gara de Nord la ora 22.38 si sosirea la Iasi la 5.03, si rapidul 12662, de la Iasi spre Bucuresti, cu plecare la ora 16.06 si sosirea in Gara de Nord la ora 22.51, in data de 14 octombrie.
Trenurile vor opri in Ploiesti Sud, Mizil, Buzau, Ramnicu Sarat, Focsani, Tecuci, Barlad, Crasna, Vaslui, Buhaiesti, Barnova, Nicolina.
Sarbatorile Iasiului si prezenta a circa 1.000.000 de pelerini nu au putut scapa atentiei politicienilor. Reprezentantii Primariei spun ca au confirmat deja prezenta la actiuni Adrian Nastase, Traian Basescu, Corneliu Vadim Tudor si Ion Iliescu, alaturi de ei urmand a veni si alti politicieni importanti.
Mircea Geoana este deja in Iasi, el participand ieri la o intalnire cu oamenii de afaceri din zona Moldovei.