Aston Villa pregătește lovitura verii – Vrea să transfere al treilea cel mai scump jucător din istoria LaLiga
Aston Villa a fost una dintre revelațiile sezonului trecut din Premier League. Formația antrenată de Unai Emery a terminat a patra, peste echipe precum Tottenham, Chelsea și Manchester United, iar acum, clubul de pe Villa Park pregătește un transfer de răsunet.
Joao Felix, dorit de Unai Emery la Aston Villa
Joao Felix este al treilea cel mai scump jucător din istoria LaLiga, portughezul fiind adus de Atletico Madrid de la Benfica în vara anului 2019 pentru suma de 127.2 milioane de euro.
Cu o presiune uriașă pe umerii săi, fotbalistul nu a confirmat și a fost împrumutat la Chelsea în a doua parte a sezonului 2023/24.
Felix nu a impresionat nici pe Stamford Bridge, iar Barcelona i-a venit în ajutor în sezonul trecut și l-a împrumutat și ea pentru un sezon.
În tricoul catalanilor, Joao Felix a strâns 44 de apariții, a marcat de zece ori și a oferit nu mai puțin de 6 pase decisive, prea puțin pentru un fotbalist de asemenea calibru.
Din acest motiv Barcelona nu a continuat negocierile în această vară cu Atletico pentru un transfer definitiv, iar acesta va continua, cel puțin la prima vedere, tot sub comanda lui Diego Simeone și din sezonul următor.
Totuși, jucătorul generează în continuare interes din partea echipelor din Premier League, Aston Villa fiind dispusă să încerce să negocieze cu Atletico Madrid, odată cu perfectarea transferului lui Moussa Diaby la Al-Ittihad, pentru o sumă de peste 55 de milioane de euro.
Transferul lui Joao Felix nu va fi însă unul deloc ușor pentru englezi. Pe lângă suma mare de transfer, Felix are și niște pretenții salariale pe măsură.