Sari direct la conținut

Atac cu rachete in Pakistan: cel putin 10 morti

HotNews.ro

Cel putin 10 persoane au fost ucise sambata dupa ce mai multe rachete, despre care se crede ca au fost lansate de armata americana, au lovit o scoala religioasa din zona tribala a Pakistanului, la granita cu Afganistanului, au anuntat serviciile de informatii pakistaneze, citate de CNN.

Un oficial din serviciile de informatii a afirmat ca rachetele au lovit scoala din Mir Ali imediat dupa miezul noptii. Localitatea se afla in Waziristanul de Nord, unul din cele sapte districte din zona tribala a Pakistanului.

Acesta a fost cel de-al 16 atac cu rachete produs in Pakistan in acest an.

Pakistanul a acuzat armata americana de atacurile realizate de aparate fara pilot (drone), care vizeaza cu precadere luptatorii talibani si din Al-Qaeda care opereaza in zona.

Oficiali americani nu au comentat incidentul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro