Atentionare ANCOM: Cum puteti evita costurile suplimentare de roaming involuntar la granita
Utilizatorii de telefonie si internet mobil care au serviciul de roaming activat si se afla in tara, dar in apropiere de granita, au fost atentionati joi de arbitrul telecom (ANCOM) ca este posibil ca telefonul sau tableta pe care le folosesc sa se conecteze automat la o retea din tara vecina si sa foloseasca serviciile de comunicatii la tarife de roaming, platind costuri suplimentare, inclusiv pentru apelurile pe care le primesc. Una dintre modalitatile prin care utilizatorii pot evita accesarea involuntara a serviciilor de voce sau date in roaming la granita Romaniei cu statele vecine este prin selectarea manuala a retelei (dezactivarea optiunii telefonului de selectare automata a retelei).
Roaming-ul involuntar poate aparea in localitatile de granita de pe teritoriul Romaniei numai in cazul in care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automata a retelei, caz in care echipamentul mobil se va conecta automat la reteaua operatorului cu cel mai bun semnal in punctul in care se afla utilizatorul.
Fiind vorba de localitati aflate la granita, este posibil ca echipamentul mobil sa se conecteze la reteaua unui operator din tara vecina, iar utilizatorul sa fie facturat pentru serviciile utilizate la tarife de roaming.
- Cum poate fi evitat roaming-ul involuntar
Utilizatorii pot evita accesarea involuntara a serviciilor de voce sau date in roaming la granita Romaniei cu statele vecine prin urmatoarele metode:
- – selectarea manuala a retelei (dezactivarea optiunii telefonului de selectare automata a retelei)
- – solicitare catre operator pentru a activa serviciul de roaming numai la cerere
- – verificarea retelei inainte de a utiliza telefonul/tableta, in cazul in care selectarea retelei ramane pe modul automat
Localitati cu risc de roaming involuntar
Conform masuratorilor efectuate de ANCOM, in majoritatea judetelor aflate la granita exista localitati in care telefoanele sau tabletele pot intra in roaming involuntar, cele mai multe localitati in care apare acest fenomen fiind situate in judetele: Satu Mare (63 de localitati, pe granita cu Ucraina si Ungaria), Botosani (44 de localitati, pe granita cu Ucraina si Republica Moldova), Iasi (42 de localitati, pe granita cu Republica Moldova), Timis (39 de localitati, pe granita cu Serbia si Ungaria) si Bihor (33 de localitati, pe granita cu Ungaria).
Autoritatea a identificat localitati cu risc de roaming involuntar in care echipamentul mobil se poate conecta temporar la reteaua unui operator strain, in functie de deplasarea utilizatorului, dar si localitati cu risc crescut de roaming involuntar, unde echipamentul mobil se poate conecta permanent la reteaua unui operator strain pe toata suprafata localitatii respective.
- Utilizatorii pot consulta lista localitatilor de granita identificate de ANCOM ca avand un risc potential de intrare in roaming involuntar, in functie de operator, aici.
Atentie! Faptul ca ati folosit telefonul/tableta in roaming involuntar nu va scuteste de plata acestui serviciu.
Mai multe informatii privind utilizarea si costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autoritatii, aici.